Sari la conținut
cum-se-plateste-abonamentul-de-parcare

Municipalitatea pune şi în acest an la dispoziţia braşovenilor abonamentul care le garantează locul de parcare timp de cinci ani! Astfel, Primăria Braşov  va distribui tuturor persoanelor care au închiriate locuri de parcare de reşedinţă abonamente, care le vor rezerva  acestora dreptul la un loc de parcare pentru următorii ani. Singura condiţie de păstrare a locului este plata anuală, până la 31 martie, a taxei rezultate în urma procedurii de atribuire.

Pentru plata locului de parcare, deţinătorul va trebui să prezinte la casieriile Direcţiei Finanţelor Locale şi să prezinte actul de identitate şi talonul autovehiculului, pentru a face dovada ITP-ului la zi. Reprezentanţii municipalităţii recomandă ca pentru plata locului de parcare braşovenii să utilizeze toate agenţiile fiscale pentru efectuarea plăţilor, pentru a se evita aglomerarea unui singur punct de lucru, aşa cum se întâmplă la primărie. "Astfel, plăţi se pot efectua la sediul Direcţiei Fiscale din strada Dorobanţilor nr. 4, sau la casieriile din strada Lungă nr. 14, Uranus nr. 14, Turnului nr. 5 şi Eroilor nr. 8, în clădirea primăriei”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Până în prezent, au fost distribuite peste o mie 600 de abonamente pentru parcările de reşedinţă din cartierele Craiter, Triaj şi Fundătura Hărmanului.  În prezent de distribuie abonamentele pentru cartierul Bartolomeu, iar de săptămânile viitoare, îşi vor primi documentele acasă şi deţinătorii de locuri de parcare din  zonele Scriitorilor, Răcădău, centrul istorică şi Tractorul.  Reamintim că numărul de telefon la care se poate solicita Poliţiei Locale ridicarea unui autovehicul care blochează un loc de parcare închiriat este 0268.954.

Comentarii

Ultimă oră