Cum să-ţi amenajezi o grădină japoneză

Grădina japoneză provine din tradiţia antică a Japoniei şi se găseşte la fel de bine în locuinţe private, în parcurile oraşelor, ca şi în locurile cu monumente istorice: temple budiste, morminte şintoiste, castele.

În Japonia, amenajarea grădinilor este o artă importantă şi respectată având la bază aceleaşi principii estetice ca şi caligrafia. Grădina japoneză caută să interpreteze şi să idealizeze natura limitând artificiile. Anumite grădini, cele mai cunoscute în Occident şi în Japonia, sunt „grădinile zen”, compuse din stânci, muşchi şi nisip amestecat cu pietre.
Compoziţia unei grădini japoneze urmăreşte trei mari principii: reproducerea naturii în miniatură, simbolismul şi împrumutarea peisajelor. Miniaturizarea are drept scop reprezentarea de peisaje diferite (munţi, lacuri, râuri, mări) într-un spaţiu restrâns; pe lângă reducerea dimensiunilor, miniaturizarea vizează şi o reducere a complexităţii - simplitatea este o caracteristică importantă în majoritatea stilurilor japoneze.
Simbolismul grădinilor. Simbolismul provine din funcţia religioasă a primelor grădini. Printre reprezentările simbolice cele mai frecvente, o stâncă mare, izolată, desemnează muntele Shumisen din budism sau muntele Hōrai din taoism, care înseamnă muntele nemuritorilor. Două pietre una lângă alta, una mică şi aplatizată, cealaltă înaltă, reprezintă o broască ţestoasă şi un cocor, care ele însele simbolizează longevitatea şi fericirea.
Acest simbolism s-a rafinat cu timpul: primele grupuri „cocorul şi broasca ţestoasă” au forme evidente, care sunt, odată cu trecerea timpului, din ce în ce mai mult doar sugerate. Influenţa zenului a dus la un grad extrem de abstractizare.
Împrumutarea peisajelor. Aceasta este o tehnică japoneză utilizată de peisagişti pentru a da impresia de grădină cu dimensiuni infinite. Arborii disimulează limitele reale ale grădinii şi elementele naturale din jurul său (munţii, templele, pagodele) sunt „capturate” în compoziţia grădinii.
Compoziţia grădinilor. Grădina este de multe ori organizată în jurul unei construcţii şi este compusă din următoarele elemente:
– stânci, alese după formă, mărime, culoare şi textură
– apă: râuri, cascade, lacuri; în caz că există un lac central, pe el se găseşte aproape întotdeauna o insulă şi un pod; contrar grădinilor occidentale, aici nu se găsesc aproape niciodată fântâni
– nisip sau nisip amestecat cu pietre, pe care sunt desenate diverse motive
– elemente decorative: candele (tradiţional din piatră), pagode, statui, bazine cu apă - un pavilion unde se poate servi ceaiul
– o bordură ca un gard, o palisadă sau un perete în stil tradiţional
– plante şi arbori, cum ar fi: azaleele, cameliile, prunii, cireşii, arţarii, sălciile, cedrii, pinii
– animale, care joacă un rol relativ discret: crapi, salamandre, broaşte şi câteva specii de păsări care trăiesc în apă, cum ar fi raţele
Aceste elemente pot fi reale sau simbolice, de exemplu, apa poate fi reprezentată pe nisip.
În concluzie, grădina japoneză este o adevărată lume în miniatură, o oază de linişte şi armonie.