Sari la conținut

Cum arată acum partenera lui Patrick Swayze din "Dirty Dancing".urs

cum-arata-acum-partenera-lui-patrick-swayze-din-dirty-dancingurs

Jennifer Grey, partenera regretatului Patrick Swayze din "Dirty Dancing", a ajuns la vârsta de 56 de ani. Actriţa se păstrează într-o formă de invidiat.

Jennifer Grey a debutat ca actriţă într-o reclamă la vârsta de 19 ani, iar primul rol l-a primit în 1984, când a jucat în filmul Reckless.

"Dirty Dancing" este considerat unul dintre cele mai populare filme din lume, un clasic, iar Patrick Swayze a devenit unul dintre starurile Hollywood-ului cu rolul său din această peliculă.

Cariera actriţei americane a cunoscut apoi un declin, ca urmare a celor două operaţii la nas pe care le-a suferit la începutul anilor '90 şi care i-au schimbat complet fizionomia. Referitor la această experienţă, actriţa a declarat: "Am intrat în sala de operaţie o celebritate şi am ieşit o anonimă. A fost ca şi cum aş fi intrat în programul de protecţie a martorilor sau ca şi cum aş fi fost invizibilă".

Înainte de apariţia ei în show-ul Dancing with the Stars, în 2010, Grey a fost supusă unui control pentru a se vedea dacă este aptă să participe, iar în urma examinărilor s-a constatat că avea probleme netratate la coloană, în urma unui accident de maşină suferit în 1987. Actriţei i s-a implantat o placă de titanium în zona gâtului, pentru a i se stabiliza coloana. În plus, în urma investigaţiilor, i s-a descoperit un nodul la glanda tiroidă, care era malign, acesta fiind ulterior îndepărtat.

Jennifer Grey arată acum extraordinar de bine pentru vârsta ei. Recentele fotografii cu actriţa demonstrează că ea îmbătrâneşte foarte frumos.

Sursă: mediafax.ro

Comentarii

Ultimă oră