Sari la conținut
cu-sticlele-in-geaca

Un făgărăşean în vârstă de 35 de ani nu şi-a permis să procure alcool respectând legea, motiv pentru care s-a gândit că hoţul neprins este negustor cinstit. Însă, nu a fost şi cazul lui. Potrivit bzf.ro, bărbatul a intrat într-un supermarket din municipiu, îmbrăcat cu o geacă groasă, s-a dus direct la raftul cu băuturi şi a îndesat în haina voluminoasă o sticlă de coniac de 2 l şi o sticlă de vodka. Ghinionul bărbatului l-au reprezentat camerele video, imaginile furnizate de acestea ajutându-i pe paznici să îl reţină chiar in parcarea supermarket-ului. Personalul magazinului a sunat la numărul unic de urgenţă, 112 şi la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie. Prejudiciul a fost în valoare de 112 lei, însă marfa a fost capturată şi predată magazinului cu pricina. Autorul faptei este acum cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea de furt.

Comentarii

Ultimă oră