Sari la conținut
cu-salariile-injumatatite

Câteva zeci de angajaţi ai Direcţiei de Servicii Sociale (DSS) Braşov, la început de iarnă, vor lua mai puţin de jumătate din salariu. Practic, aceştia trebuie să returneze un spor de 25% din salariu, plus dobânzi şi penalităţi din 2010, după ce instituţia a pierdut procesul cu Curtea de Conturi pentru obţinerea acestui spor.  „Sunt afectaţi de această măsură 63 de angajaţi ai instituţiei noastre. Colegii vor pierde, începând cu data de 1 decembrie, sporul de dispozitiv, însemnând 25 la sută şi de asemenea se va pune poprire pe salariu într-un cuantum de maxim o treime din valoarea acestuia” a declarat Mariana Topoliceanu, director DSS Braşov.
Asta în condiţiile în care oricum instituţia funcţionează cu deficit de personal. Adică sunt aproximativ 80 de angajaţi, deşi ar fi nevoie de cel puţin dublu. Situaţia vine după ce instituţia a pierdut procesul contra Curţii de Conturi care, la un control pentru anul 2010, a decis că acordarea sporului de dispozitiv s-a făcut ilegal şi că sumele acordate angajaţilor trebuie recuperate pentru anii 2010-2012. Angajaţii DSS speră că totuşi se va găsi o soluţie şi nu vor ajunge acasă cu salarii echivalente, sau puţin mai mari decât o pensie socială.

Comentarii

Ultimă oră