150 de oameni vor alerga sâmbătă, 27 octombrie2018 la „Crosul Cetății Făgăraș – România 100”, ediția I

  Pe 27 octombrie 2018 în fața Cetății Făgăraș se va da startul primei ediții a concursului caritabil „Crosul Cetății Făgăraș – România 100 ”.

   150 de persone vor alerga pentru cele 3 proiecte înscrise pe platforma de strângere de fonduri implementată de Clubul Sportiv Țara Făgărașului în parteneriat cu Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului, adunând astfel fondurile necesare pentru ca aceste proiecte să prindă viață.

     Crosul Cetății Făgăraș este o platformă de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală. Sistemul de funcționare este următorul: organizaţiile și grupurile de iniţiativă înscriu cauze din comunitatea locală, companiile şi alergătorii aleg cauza pentru care se implică, iar susţinătorii donează pentru favoriții lor. Evenimentul este la prima ediție și anul acesta și-a propus să aducă la start peste 100 de participanți din toate colțurile țării.

  Alergătorii (de toate vârstele) se mai pot înscrie în această competiție la fața locului, putând participa la cele 4 curse ce vor porni din fața Cetății Făgăraș:

Ora 10:30 – Cursa Cros măsoară 10 000 m și se desfășoară pe 30 de străzi din Municipiul Făgăraș, cu plecare și sosire la Cetatea Făgăraș;

Ora 13:00 – Cursa Quattro măsoară 3 200 m și parcurge de 4 ori lungimea promenadei din jurul Cetății Făgăraș;

Ora 14:30 – Cursa Double măsoară 1 600 m și parcurge de 2 ori lungimea promenadei din jurul Cetății Făgăraș;

Ora 14:30 – Cursa Team măsoară 1 600 m și parcurge de 2 ori lungimea promenadei din jurul Cetății Făgăraș.

 (La Cursa Team pot participa echipe formate din minim 2 și maxim 4 membri, cu minim 1 adult și minim un copil sub 14 ani în echipă, iar condiția clasării este ca toți membrii să termine cursa, timpul echipei fiind timpul ultimului membru care trece linia de sosire).

   Alergătorii au avut ocazia să-și aleagă unul din cele 3 proiecte înscrise, pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători (donatori) care împărtășesc aceeași dorință.

  „Urlea Eco Trail Run – Alergăm pe un munte curat și în 2019” – înscris de Clubul Sportiv Țara Făgărașului. Proiectul are rolul de a susține financiar organizarea celei de-a 3-a ediții a concursului de alergare montană Urlea Eco Trail Run.

   Scopurile proiectului sunt refacerea notorietății zonei Urlea și aducerea Țării Făgărașului între țintele turiștilor amatori de munte, să inspire cât mai mulți membri ai comunității făgărășene să facă mișcare în cadrul natural, montan iar prin acțiunile de ecologizare să ajute cât mai mulți oameni să conștientizeze faptul că acțiunile lor contează, că pot contribui la calitatea mediului înconjurător.
Buget necesar- 2.000 lei

   „YouthBank – De la TINEri pentru comunitate!” – înscris de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Proiectul are rolul de a susține financiar echipa YotuhBank Făgăraș care cuprinde 25 de liceeni voluntari. Scopul este acela de a determina cât mai mulți tineri să facă un pas în față, de a-i face să conștientizeze că și ei au ceva de spus, că acțiunile lor contează și mai ales, că implicarea lor face diferența.
Buget necesar- 2.000 lei

   „Cabana Urlea, împreună redeschidem poarta estică de acces spre Creastă” – înscris de Asociația Poveștile Carpaților. Proiectul are rolul de a susține financiar reconstruirea cabanei Urlea.

    Scopul proiectului este de a ajuta oamenii și comunitățile care susțin și încurajează turismul din Carpați, ca acesta să fie practicat în condiții cât mai bune, de a crește beneficiile practicării turismului montan cât și bucuria turistilor veniți să își petreacă timpul liber într-un cadru natural cu peisaje unice și aer curat, departe de agitația și poluarea orașelor.
Buget necesar- 2.000 LEI

    Perioada de înscriere a alegătorilor pe site s-a încheiat pe 24 octombrie 2018, iar susținătorii (donatorii) care susţin un alergător sau cauza preferată au timp până pe 5 noiembrie 2018 să mai facă donații: http://cros.cstarafagarasului.org/inscriere-sustinatori/.
 
   Toate cursele vor începe din fața Cetății Făgăraș, monument istoric din secolul al XIV-lea, iar pentru buna desfășurare a evenimentului vor contribui 54 de voluntari.

  Alergătorii pot descărca programul zilei de 27 octombrie, precum și harta traseului de 10k unde vor găsi punctele de control și de hidratare, accesând: http://cros.cstarafagarasului.org/ziua-evenimentului/ .

Kiturile de participare se pot ridica în ziua concursului de la standul special amenajat in fața Cetății Făgăraș astfel:

09:00 – 09:40 Ridicare kit-uri participanți toate cursele
09:00 – 12:30 Ridicare kit-uri participanți Quattro, Double și Team.
Tot acolo se mai pot face înscrieri.
10:05 – ședință tehnică pentru cursa Cros (10 km)
10:15 – încălzire pentru cursa Cros (10 km)
10:30 – STARTUL cursei Cros (10 km)

12:40 – ședință tehnică pentru cursa Quattro (3.2 km)
12:45 – încălzire pentru cursa Quattro (3.2 km)
13:00 – STARTUL cursei Quattro (3.2 km)

14:10 – ședință tehnică pentru cursele Double și Team (1.6 km)
14:15 – încălzire pentru cursele Double și Team (1.6 km)
14:30 – STARTUL curselor Double și Team (1.6 km)

15:30 – Festivitatea de premiere

    „Crosul Cetății Făgăraș” este un eveniment unde comunitatea interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante. Companii, ONG-uri, persoane fizice, tineri si mai puțini tineri, își unesc forțele, propun proiecte pentru comunitate sau aleargă pentru a obține fondurile necesare implementării acestora.

 Toate detaliile despre eveniment se pot găsi pe website-ul dedicat acestuia: https://cros.cstarafagarasului.org.

    Organizatorii, Clubul Sportiv Țara Făgărașului și Fundatia Comunitară Ţara Făgăraşului sunt organizații nonguvernamentale, apolitice și non-profit.

 Clubul Sportiv Țara Făgărașului este creat pentru a inspira comunitatea să facă mișcare, să ducă o viață activă.
Clubul creează context sportiv și militează pentru dezvoltarea infrastructurii și facilitează dezvoltarea culturii sportive în comunitatea Țării Făgărașului.

  Fundatia Comunitară Ţara Făgăraşului inspiră şi susţine iniţiative locale, mobilizează resurse şi aduce împreună oameni şi organizaţii care să aibă dorinţa şi capacitatea să contribuie pe termen lung la dezvoltarea de comunităţi generoase, responsabile, solidare şi încrezătoare în propriul lor viitor.