Sari la conținut

Cros caritabil pentru persoane cu dizabilităţi la Codlea

Marian vrea să-şi întemeieze o familie, Alexandru vrea să înfiinţeze o fundaţie, iar Emilia îşi doreşte să devină cântăreaţă. Trei lucruri care ar putea fi uşor de realizat pentru majoritatea oamenilor. Pentru cei trei însă este mai dificil, şi asta pentru că au probleme majore de sănătate. Dar, ca noi toţi… au vise.
Soarta i-a adus pe lume cu dizabilităţi din naştere, dar cu toate astea nu şi-au pierduit dorinţa de a trăi împliniţi. Ca să-i vadă cu zâmbetul pe buze, elevii din Codlea le întind o mână de ajutor şi vor alerga pentru a strânge fonduri, care vor ajunge la persoanele cu dizabilităţi.
Junior cros  este organizat de fundaţia Rafael Codlea.
„Este un eveniment de sensibilizare a copiilor din clasele 2-4, cu privire la problematica persoanelor cu dizabilităţi. Vrem ca aceşti copii să ştie încă de mici ce înseamnă dizabilitate, să ştie că persoanele cu dizabilităţi au şi abilităţi şi vrem să înveţe să-i respecte şi să-i aprecieze”, ne-a spus Claudiu Ştaier, preşedinte Fundaţia Rafael Codlea.
Mai mulţi elevi de la trei şcoli generale din Codlea deja şi-au anunţat prezenţa  la Junior Cros. Ei trebuie să-şi găsească un sponsor, fie în familie, fie printre prieteni sau colegi, care să le dea bani pentru fiecare tură pe care o vor parcurge în cadrul crosului. Fondurile vor fi folosite pentru persoanele cu dizabilităţi.
„Eu vreau să particip la cros pentru a ajuta aceste persoane să se dezvolte. Eu ştiu despre aceste persoane că nu pot să facă aceleaşi lucruri aşa cum le facem noi. M-am gândit că dacă aş fi în locul lor nu mi-ar plăcea să nu mă ajute nimeni”, a declarat Maria Cioacă, elevă Şcoala Generală 3 Codlea.
„Eu m-am gândit să alerg la acest cros ca să ajut oamenii din fundaţia Rafael. Sponsorul meu la cros va fi mama sau o colegă de la mine din clasă, Delia. Eu m-am gândit să strâng vreo 50 de lei şi o să alerg mult pentru că sunt cea mai bună elevă din clasă la sport”, a spus Sara Agache, elevă Şcoala Generală 3 Codlea.
„Eu aş vrea să particip la cros să ajut aceşti oameni să aibă lucruri multe şi să se poată dezvolta mai bine: să poată unii oameni să înveţe să citească, alţii să audă. Nu cred că pot să-i fac să audă, dare eu sper să-i fac mai fericiţi”, a spus Diana Solomon, elevă Şcoala Generală 3 Codlea.
Cei care vor să fie sponsori ai elevilor de la cros trebuie să ştie că suma nu este fixă. Fiecare poate da exact cât îl lasă inima.
Junior Cros va avea loc vineri, 14 iunie, între orele 9-12, pe terenul de sport al Liceului Teoretic din Codlea.

Comentarii

Ultimă oră