Sari la conținut

Credincioșii catolici serbează duminică Paştele

credinciosii-catolici-serbeaza-duminica-pastele

Credincioșii catolici serbează duminică Paştele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocşilor, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii Domnului la cele două Biserici, care, altfel, au unele tradiţii şi obiceiuri asemănătoare legate de acest eveniment.

După ce au participat la comemorarea intrării solemne a lui Isus în Ierusalim, în Duminica Floriilor, credincioșii romano-catolici comemorează Patima și Moartea Domnului, în timpul Săptămânii Sfinte, și se pregătesc să-l întâmpine pe Cristos Cel Înviat. Paştele, indiferent de data la care este sărbătorit, reprezintă cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Doi ani la rând, în 2010 si 2011, Paştele a fost sărbatorit în aceeasi zi de toţi creştinii - ortodocşi, catolici, greco-catolici, evanghelici şi reformaţi, dar şi de cei din cultele neoprotestante. Următorul an în care Paştele va fi din nou sărbătorit în aceeaşi zi, respectiv la 20 aprilie, de ortodocşi şi catolici va fi 2014.

Comentarii

Ultimă oră