Sari la conținut

Ortodocşii de rit vechi, care sărbătoresc Crăciunul joi, după calendarul iulian, au început deja să vină în staţiunile din jurul Braşovului. Pensiunile şi hotelurile sunt rezervate în proporţie de 50-70%. Motivul: hotelierii au scăzut preţurile cu circa 10-20% pentru toţi turiştii, în această perioadă. Astfel, în Poiana Braşov, preţul pentru o cameră dublă este de circa 250 de lei/noapte cu mic dejun inclus, iar în Predeal, un pachet de două nopţi cu demipensiune şi masă festivă de Crăciun, inclusiv băuturi, este de 100 de lei pe zi la o pensiune de trei stele. La pensiunile din zona Branului, preţurile sunt cuprinse între 80 şi 100 de lei pe zi/persoană, preţ care include micul dejun, cina şi masa festivă. În Iugoslavia, Rusia, Ucraina, Ierusalim şi la Sfântul Munte Athos se urmează calendarul iulian, iar în celelalte ţări ortodoxe, calendarul gregorian. În noaptea de 13 şi 14 ianuarie, creştinătatea de rit vechi va petrece de Anul Nou.

Comentarii

Ultimă oră