Corona, polo pe apă sută la sută braşovean. Acesta este noul proiect al secţiei de polo de la clubul braşovean, care a început încă de vara trecută. George Mihalache a pus deja bazele unei echipe de juniori III. În decembrie, noua grupă de copii va avea parte şi de prima competiţie oficială.

Corona Braşov continuă asocierea cu Sportul Studenţesc la seniori, acolo unde echipa antrenată de Aurelian Georgescu este pe locul 3 în Superliga Naţională la polo pe apă.

Din această vară, oficialii clubului au înfiinţat o echipă de juniori III, de care se ocupă George Mihalache, fost poloist care şi-a făcut junioarul la Steaua şi a evoluat la seniori la Sportul.

Până acum, grupa are în componenţă 40 de sportivi, dintre care şi câteva fete. La începutul lunii decembrie, micuţii poloişti de la Corona Braşov vor intra în focurile primei competiţii oficiale. La Bazinul Olimpic se va desfăşura primul tur de calificare la nivel naţional, la care vor participa 7 echipe. Doar primele trei vor obţine biletul care asigură prezenţa mai departe.
„Eu spun că o să ne prezentăm destul de bine, având în vedere timpul scurt de când ne-am adunat şi perioada în care vom juca. Dar, vrem să facem o figură foarte frumoasă” - George Mihalache, antrenor juniori Corona
În altă ordine de idei, Federaţia Română de Polo pe apă a anunţat că ediţia din 2016 a Cupei României se va desfăşura tot la Braşov. Competiţia este programată în primul week-end al lunii februarie şi vor participa aceleaşi opt echipe.
Obiectivul Coronei este finala. La ediţia precedentă, băieţii lui Aurelian Georgescu au obţinut medaliile de argint, după ce în ultimul act au fost învinşi dramatic de Steaua la lovituri de departajare.