Sari la conținut

Copilul lui Cioacă rămâne în grija surorii poliţistului

copilul-lui-cioaca-ramane-in-grija-surorii-politistului-

Patrick Cioacă, fiul lui Cristian Cioacă şi al Elodiei Ghinescu,  va locui în continuare la sora poliţistului. Decizia a fost luată de Comisia pentru Protecţia Copilului de la Consiliul Judeţean Argeş.

"Membrii comisiei au ţinut cont că, în ultimii cinci ani, minorul, în vârstă de 8 ani,  a crescut alături de rudele pe linie paternă, de continuitatea şcolară a copilului şi de faptul că în decembrie 2012 şi instanţa a stabilit domiciliul copilului la familia Ene. De asemenea, s-a mai ţinut seama şi de dorinţa copilului şi a tatălui acestuia, de situaţia materială şi familială a soţilor Ene, sora şi cumnatul lui Cristian Cioacă, de faptul că aceştia dispun de mijloacele materiale necesare pentru a-i asigura nepotului condiţii corespunzătoare de creştere şi educare, că-i oferă suport emoţional şi afectiv, linişte, stabilitate şi siguranţă pentru dezvoltarea fizică, morală şi intelectuală", a declarat directorul DGASPC Argeş, Adrian Macovei, citat de Mediafax.ro.

Membrii comisiei au admis faptul că de condiţii similare dispun şi bunica şi unchiul pe linie maternă, Emilia, respectiv Robert Constantin Ghinescu, mama şi fratele Elodiei, dar elementul hotărâtor în dispunerea deciziei a fost ataşamentul lui Patrick faţă de mătuşă, unchi şi bunica paternă alături de care a crescut în ultimii ani.

După ce Cristian Cioacă a fost arestat preventiv pe 5 decembrie 2012, Judecătoria Piteşti a decis să-l încredinţeze provizoriu pe Patrick mătuşii sale, sora poliţistului.

Comentarii

Ultimă oră