Asociația OvidiuRo a­duce pentru prima oară în Budila - Brașov caravana medicală, inițiată de Societatea Studenților în Medicină din Bu­cu­rești, în cadrul proiectului „Împreună pentru Sănătatea Rurală”.
Pe 2 și 3 august, 20 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și 15 medici rezidenți și specialiști în medicină internă, cardiologie, oftalmologie, dermatologie, urologie, radiologie (ecografie), chirurgie generală și pedriatie, se vor afla la școala din Budila pentru a consulta 200 de pacienți. În plus, pacientele vor primi informații despre cancerul de col uterin și infecția cu HPV (Virusul Papiloma Uman). Pacienților li se fac analize, un examen clinic complet, EKG, ecografie, consult oftalmologic. Copiilor li se face un examen pediatric, iar la sfârșit toți pacienții vor primi scrisori medicale, trimiteri sau medicamente, în funcție de necesitatea fiecăruia. Toate aceste acțiuni au în vedere informarea și prevenția, aducând un plus de conștientizare în rândul grupurilor defavorizate, contribuind și la creșterea accesului acestora la servicii medicale. În Budila, Asociația OvidiuRo deja derulează din 2012 programul „Fiecare Copil în Grădiniță”. Majoritatea celor 300 de copii care merg în prezent la grădiniță provin din familii foarte sărace, cu mulți membri și condiții improprii de locuit. De la implementarea programului, numărul copiilor înscriși la grădiniță a crescut exponențial. A fost nevoie de formarea a 3 grupe noi de copii, pe lângă cele 5 existente și au fost angajați încă 2 educatori, unul fiind remunerat de OvidiuRo. În prezent, 111 copii beneficiază de Fiecare Copil în Grădiniță, cu sprijinul financiar al Rai­ffaisen Bank și al Ambasadei Marii Britanii în România. Prezența copiilor din Budila este foarte bună, dar sunt și situații când cei mici lipsesc de la grădiniță din cauza problemelor medicale. Cei mai mulți dintre ei ajung foarte rar la medic, ceea ce le agravează starea de sănătate. Iată de ce OvidiuRo și echipa ÎPSR continuă caravana medicală, oferindu-le oamenilor din medii sociale dezavantajate oportunitatea evaluării stării de sănătate.