Sari la conținut

Contul de economii, mai avantajos decât depozitul

contul-de-economii-mai-avantajos-decat-depozitul

Mai mulţi bani în conturile de economii şi mai puţini în depozite! Este noua strategie de economisire, preferată de clienţii băncilor. Avantajul este că titularul unui astfel de cont poate avea acces la sumele de bani oricând, fără să piardă din dobânda acumulată. Totuşi, câştigurile la final de an nu sunt spectaculoase. Băncile au coborât dobânzile sub 3 la sută, iar unele se apropie chiar de zero la sută. Românii ţin în conturile curente şi de economii 31 de miliarde de lei, cu peste 20 la sută mai mult faţă de finalul anului 2013. Depozitele cu scadenţa sub un an, în schimb, au devenit tot mai puţin atractive şi au scăzut la 56 de miliarde de lei, potrivit datelor de la Banca Naţională, scrie digi24.ro. „Firmele, persoanele fizice încă se simt mai confortabil având economii, în loc ca să le cheltuie sau să le investească”, a spus Radu Crăciun, economist-şef al unei bănci comerciale. Contul de economii a devenit mai avantajos, pentru că are acum dobânzi asemănătoare celor pentru depozite. Însă clientul îşi poate retrage banii oricând, fără să piardă dobânda acumulată.

Comentarii

Ultimă oră