Sari la conținut

Controverse legate de cumpărarea Cuminţeniei pământului

controverse-legate-de-cumpararea-cuminteniei-pamantului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a declarat, marti, că ministrul Culturii nu a semnat un contract pentru cumpărarea lucrării "Cuminţenia Pământului", ci un process verbal, şi a precizat că s-au înregistrat donaţii din ce în ce mai consistente în ultima perioadă.

Reacția lui Liviu Iolu vine după ce avocatul moștenitorilor operei, declarase marți, pentru agenția de presă News.ro, că la data convenită în acordul semnat cu Ministerul Culturii, 31 octombrie, statul român va plăti 11 milioane de euro pentru achiziționarea sculpturii lui Constantin Brâncuși, indiferent de suma strânsă prin subscripția publică.

Campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi "Cuminţenia pământului", lansată oficial în luna mai de către Guvenul României şi Ministerul Culturii, se va derula până pe 30 septembrie, suma totală care trebuie strânsă până atunci, fiind de 6 milioane de euro.

Comentarii

Ultimă oră