Sari la conținut

Contrabandă cu ţigări în munţi la peste 1.700 m altitudine

contrabanda-cu-tigari-in-munti-la-peste-1700-m-altitudine

Zona muntoasă a judeţului Maramureş aflată la graniţa cu Ucraina este folosită deseori de maramureşenii care se ocupă cu contraband cu igări pentru că ar putea trece nevăzuţi. Însă nu întotdeauna traficaţii de ţigări scapă nevăzuţi, cum au putut afla trei bărbaţi care au fost prinşi cu ţigări ucrainene. În ultimele 24 de ore, la nivelul ITPF Sighetu Marmaţiei s-au desfăşurat mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate. În noaptea de 10 spre 11 noiembrie, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul STPF Maramureş a observat, pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, două persoane care transportau către interiorul ţării colete voluminoase. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării iar cei doi maramureşeni sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Poienile de sub Munte au depistat, în data de 10.11.2014, la o altitudine de peste 1.700 m, mai multe persoane care cărau către interiorul ţării colete voluminoase. Echipajul poliţiei de frontieră a procedat la reţinerea celor în cauză, dar la observarea lucrătorilor noştri bărbaţii au lăsat coletele şi profitând de terenul muntos împădurit au încercat să fugă. Potrivit informaţiilor furnizate de către Poliţia de Frontieră din Sighet, aceştia au fost reţinuţi la scurt timp de către o echipă operativă însoţită de câinele de urmă şi identificaţi ca fiind Vasile A., de 25 ani, Ioan A., de 21 ani şi Andrei O., de 37 ani, toţi domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş. La cercetarea terenului au fost descoperite şase colete care conţineau cantitatea de 2.857 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 25.300 lei. Cei trei tineri sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, scrie adevarul.ro.

Comentarii

Ultimă oră