Sari la conținut
conservatorii-au-solutii-pentru-agricultura

Despăgubiri, subvenții și infrastructură pentru agricultură.  Acestea sunt principalele domenii în care guvernul Ponta a alocat bani prin rectificarea bugetară. Conservatorii brașoveni salută această inițiativă, mai ales că astfel prețurile produselor agricole vor putea fi menținute la aceleași valori ca și până acum. Banii care vor fi redistribuiți prin rectificare bugetară vor fi luați în special de la piscinele și de părtiile de schi inutile ale fostei guvernări, dar vor fi aduși și din încasările de la ANAF, a precizat premierul Victor Ponta. Agricultura este un sector vizat pentru finanțare suplimentară.  "Pentru agricultură vor veni în medie cam 50 de milioane de lei, în condițiile în care acest domeniu a suferit foarte mult. În primul rând acești bani se vor îndrepta spre gospodăriile de subzistență și se va da bani de la 1 hecar până la 10 hectare" a declarat Ion Diniță, președinte PC Brașov.
De asemenea, Ministerul Agriculturii va beneficia de fonduri bugetare suplimentare pentru subvenționarea fermierilor și derularea unor programe de stimulare financiară a tinerilor care doresc să se stabilească în mediul rural.  "Sistemul de irigații va fi susținut cu bani pentru a mai salva ceva ce se mai poate din agricultură în acest moment. Să nu uităm că în ultimele săptămâni s-a ajuns la 250.000 de hectare irigate ceea ce este foarte puțin dar încet-încet se vor începe niște programe europene pentru a se extinde suprafața irigabilă" a adăugat Diniță.

Comentarii

Ultimă oră