Sari la conținut

Congresul PNL-PDL a aprobat fuziunea celor două partide

congresul-pnlpdl-a-aprobat-fuziunea-celor-doua-partide

Congresul comun PNL-PDL a aprobat fuziunea dintre cele două formațiuni politice, sub denumirea PNL. Anterior, fuziunea a fost aprobată de Congresul PNL și de Con­venția Na­țio­na­lă a PDL. Până la fuziune, programată pentru ianuarie 2015, cele două partide vor forma o alianță, Alianța Creștin Liberală. Obiectivul acestei alianțe este participarea cu un candidat şi un program comun la alegerile prezidenţiale, candidat care va fi desemnat în urma unor cerecetări sociologice, de către Delegaţia Permanentă a PNL şi Biroul Permanent Naţional al PDL. Alegerea se va face între Cătălin Predoiu și Klaus Iohannis. „Astăzi (n.r. sâmbătă) s-a născut marele partid al dreptei româneşti, marele Partid Naţional Liberal. Le mulţumesc celor care nu se lasă intimidaţi de diversiuni şi provocări şi au rămas în echipă”, a declarat liderul PNL, Klaus Iohannis.  „Ce construim astăzi nu e nici CDR 2, nici USL 2. Azi am semnat certificatul de naştere a celui mai mare partid de centru dreapta din istoria României. Sunt convins că va trimite PSD în opoziţie. Nu e un secret pentru nimeni. În această sală se află viitorul preşedinte al României. În momentul în care am decis cine e candidatul comun, îl vom susţine cu toată forţa” a declarat Vasile Blaga, liderul PDL.

Comentarii

Ultimă oră