Sari la conținut

Concurentul României la Eurovision ironizat de presa din Marea Britanie

concurentul-romaniei-la-eurovision-ironizat-de-presa-din-marea-britanie

Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision, nu i-a impresionat deloc pe englezi, care îl consideră pe contratenor „un cântăreţ de restaurant surescitat ce sparge pahare”. Melodia „It's my life” le-a făcut o impresie atât de proastă încât presa din Regatul Unit nu-i dă şanse nici măcar să ajungă în finală. Interpretarea lui Cezar Ouatu le-a adus aminte jurnaliştilor englezi de prestaţia nu tocmai satisfăcătoare a unui concurent de la X-Factor. „Melodia României nu e atât de rea ca interpretarea lui Rylan de anul trecut, din piesele Spice Girls, dar e destul de aproape. Cezar se «screme» la începutul piesei de parcă ar fi un cântăreţ surescitat de restaurant, înainte să se lanseze într-un falset care ar putea sparge paharele”, scrie Ann Gripper, jurnalistă The Mirror. Nici melodia, notată de altfel de jurnaliştii englezi cu nota 2, nu a scăpat cu mai puţine critici. „Versurile sunt siropoase şi adaugarea unei părţi electro în melodie nu salvează lucrurile. Melodia «It's My Life» e atât de îngrozitoare încât sper să ajungă până în finală, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru”, mai adaugă jurnalista britanică. Părerile aparţin unei analize a pieselor calificate la Eurovision 2013 făcute de cotidianul Daily Mirror cu două săptămâni înainte de concurs.

CITEŞTE ARTICOLUL DIN PRESA BRITANICĂ AICI:

http://www.mirror.co.uk/tv/tv-previews/eurovision-2013-preview-romania-entry-1862201#ixzz2S3waUTd5

Comentarii

Ultimă oră