Sari la conținut

Concert cu trupa brașoveană de rock-simfonic, „Apus”

concert-cu-trupa-brasoveana-de-rocksimfonic-apus

Trupa brașoveană de rock-simfonic, „Apus” va avea primul concert în formula actuală, vineri 8 februarie 2019, în pub-ul „For Sale” (Bulevardul 15 Noiembrie nr. 24, Brașov). Intrarea este 10 lei. „Este un vis împlinit! Abia aștept să avem acest concert!“, afirmă fondatorul trupei, Troti.


  „Apus“ s-a înființat pe 11 octombrie 2011, la Sibiu, dar s-a destrămat în 2013 din cauza unor certuri și neînțelegeri între membrii ei.

Trupa abordează genul muzical rock-simfonic, gen muzical întâlnit mai rar în România și în Brașov.

„În 2018 am încercat să reunim trupa «Apus», într-o altă formulă. Abordăm genul muzical rock-simfonic pentru că am îndrăgit enorm în timpul școlii, trupe care abordează acest gen, precum Nightiwsh și altele. Mi-am dorit să fiu ca ei pentru că mă regăseam în stilul respectiv și în cântat“, povestește toboșarul Troti.


   Troti susține faptul că brașovenii apreciază faptul că ei abordează un atlfel de gen muzical, în ciuda faptului că este mai puțin întâlnit. Acesta este foarte entuziasmat și speră ca publicul să fie altăuri de ei la primul lor concert.

Urmează Ardealul și Capitala!

„Vom mai avea concerte în Cluj, Timișoara, București și Sibiu. Este un vis împlinit pentru mine să știu că avem concerte și mai ales să văd faptul că au început să curgă, adică vin unul după altul“, spune toboșarul.

„În luna septembrie vrem să scoatem un EP care se va intitula „Amuțit“, cu șase piese. Aceste piese reprezintă călătoria unui personaj prin viață. El pleacă în viață începând cu apusul, acest lucru marcând faptul că acel om, pleacă de fapt către ceva mai rău. El realizează în călătoria lui că toate deciziile pe care le-a luat nu au făcut decât să îl ducă spre sfârșit. Piesa o „Noapte printre îngeri“ reprezintă momentul în care personajul se îndrăgostește de o altă ființă. Albumul e o parte din mine și reprezintă stări prin care majoritatea dintre noi trecem prin ele“, se destăinuie Troti.

„O noapte printre îngeri“, visul solistului

Solistul trupei Șerban Daniel, cel care de altfel a și așternut primele acorduri la piesa „O noapte printre îngeri“ susține că abia așteaptă să aibă loc acest concert. „Aștept acest lucru de mult timp. Nu am emoții în ceea ce privește manifestația, în schimb, am o emoție profundă știind că lumea va fi acolo alături de noi. De asemenea, abia aștept să cântăm piesa „O noapte printre îngeri“, care desigur are o corespondență în viața mea de zi cu zi și care a fost inspirată de una dintre poveștile mele de dragoste“, a spus Serban.

Apus” are în prezent următoarea componență: Elena-voce, Șerban-voce, Ioana-clape, Dragos-chitară, Bogdan-chitară, John-bass, Dan „Troti”-tobe.

Comentarii

Ultimă oră