Sari la conținut
concert-alexandra-usurelu-la-brasov

După succesul pe care l-a avut în cadrul concertului din Bucureşti, care a deschis turneul #PUR, Alexandra Uşurelu ajunge împreună cu Muse Quartet în Braşov, pe 29 ianuarie, la Temple. “La capătul lumii”, “Mai bine în doi”, “Preţul corect” şi noua melodie “Suflet, rămâi pur” sunt doar câteva dintre cântecele care se vor auzi la concertul din Braşov.

Despre spectacolul de la poalele Tâmpei, Alexandra Uşurelu mărturiseşte: “Mă bucur foarte mult că după concertul simfonic de la Teatrul Național, următoarea întâlnire din turneul #PUR are loc la Brașov, pentru că pe mine mă leagă multe momente frumoase de acest loc pe care îl pot numi ”acasă”. Acolo am văzut și ascultat primul concert live, către Brașov am făcut prima călătorie cu trenul, cândva m-am îndrăgostit acolo.... Am mulți prieteni în Brașov, pe care îi iubesc, și un public minunat pe care sper să-l reîntâlnesc și de data aceasta, mai ales că voi veni într-o formulă specială, cu band-ul meu și Muse Quartet”.

Mai mult, Alexandra Uşurelu, una dintre cele mai bine vândute artiste independente, susţine două turnee în paralel, #PUR şi "Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti". Astfel, frumoasa cântăreaţă îşi dă întâlnire cu fanii din Braşov la Cărtureşti pe 28 ianuarie şi în Temple Pub pe 29 ianuarie.

Pe ultima sută de metri, fanii Alexandrei Uşurelu mai pot cumpără bilete chiar din club Temple (B-dul Mihail Kogălniceanu 15).

Comentarii

Ultimă oră