Povestea de viaţă a comandorului Pavel Verdeş a fost prezentată la emisiunea "Braşoveni pentru braşoveni" de la MIX2TV. Emisiunea "Brasoveni pentru brasoveni" e transmisă pe  MIX2TV, vineri- 20,30 şi 22,30 , sâmbătă- 19,30  şi duminică- 8,30, 14 şi 20.  De asemenea poate fi urmărită şi pe internet la adresa www.mix2tvbrasov.ro.

Pavel Verdeş s-a născut în 1922 într-un sat din judeţul Cahul, Basarabia, într-o familie de oameni înstăriţi şi cu drag de muncă. Spune că ai lui erau bogaţi, dar nu se purtau urât cu cei care munceau pentru ei. Prima dragoste pentru zbor a avut-o la câţiva ani, când tatăl lui i-a făcut un zmeu. Dar sămânţa zborului i-a fost sădită  în suflet atunci când  văzut un ofiţer de aviaţie chiar la el în casă. După terminarea liceului la Cahul, pleacă la Şcoala de aviaţie la Cernăuţi. Aici îl prinde teribilul eveniment de  la 23 august 1939, când a fost semnat Tratatul de neagresiune între Germania lui Hitler şi Uniunea Sovietică a lui Stalin, care conţinea un Protocol secret, cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov. Pentru Basarabia acest tratat secret a însemnat, de fapt, a doua rupere de patria-mamă, prima având loc în 1812, când prin pacea de la Bucureşti, este alipită Rusiei. După cedarea Basarabiei, a început reprimarea masivă a populaţiei majoritare, prin executări şi deportări.
Pavel Verdeş a reuşit să ajungă cu nepoţica la sora lui la Arad. A muncit pe unde a putut, şi  în cele din urmă a intrat în Flotila 3 bombardament din Craiova. Începe pregătirea pe diverse avioane şi este trimis apoi în război. Au fost clipe de groază în timpul misiunilor de luptă, în care a fost şi pilot şi mitralior.
„Acolo era un alt sentiment, sentimentul de a fi decorat, era tinereţea. Sentimentul de a fi corect de a face cât mai multe misiuni să arăţi cât eşti tu de viteaz. Eşti în avion, eşti cu manşa în mână, ai butoanele respective în momentul în care a venit obiectivul, intri în picaj, apeşi pe manşă şi imediat bomba cade. Virezi şi vii acasă. Un zbor destul de normal pentru cel care este acolo destul de greu pentru cel care este în afară”, povesteşte Pavel Verdeş.     
 
• Al doilea război
 
După ce am întors armele împotriva nemţilor, pentru Pavel Verdeş a început al doilea război. Dar nu aceasta avea să fie misiunea de care avea să fie cel mai mândru. O acţiune de vârf a aviaţiei române de bombardament în picaj s-a petrecut pe 13 ianuarie 1945. Atunci, au fost distruse două poduri importante peste Dunare la Budapesta, cu scopul de a întrerupe aprovizionarea trupelor germano-ungare ce aparau capitala vecină. Această misiune a fost una de sacrificiu, dar priceperea  piloţilor români a facut ca lovirea cu precizie a podurilor să nu se soldeze cu pierderea nici unuia dintre echipaje. Formaţia care a plecat în misiune era  constituită din 7 echipaje ce zburau pe bombardiere Ştukas: într-unul dintre ele se afla şi  tânărul sergent Pavel Verdeş. Alte 6 avioane cu militari ruşi însoţeau  formaţia noastră. Generalul rus Selesniov le-a transmis - ,,Cine loveste podul, devine Erou al Uniunii Sovietice”. La fel şi partea română – cei 14 membri de pe cele 7 avioane au fost asiguraţi că vor primi titlul de erou al naţiunii şi o indemnizaţie aferentă, plus ridicarea în grad. N-avea să se respecte însă  nimic din această promisiune. În schimb, ruşii, care au fost doar însoţitori, au primit toate meritele.

• A aşteptat să primească titlul de erou naţional
 
Toţi anii care au urmat a aşteptat să primească titlul de erou naţional, dar în zadar.  Cum de altfel  nu s-a ales cu nimic nici din averea familiei din Basarabia.  După terminarea războiului, ajunge la Flotila de aviaţie de la Braşov. Dar, pentru că a luptat în prima parte a conflagraţiei pe frontul de est, a avut de suportat de pe urma regimului instaurat de sovietici. Nici el, nici  foştii  săi camarazi care au luptat pe frontul de est nu puteau avansa. A fost închis trei luni pentru un motiv neştiut.  Reuşeşte să trimită un mesaj lui Corneliu Mănescu, care era adjunct al ministrului Apărării Naţionale. Este eliberat prin intervenţia lui Corneliu Mănescu, ce îl îndrăgise pe Pavel Verdeş atunci când venea în vizită la Braşov. Deşi ar fi vrut să aibă o carieră lungă în aviaţie, armă pe care a servit-o cu toată dăruirea sa tot războiul şi după terminarea acestuia, a fost trecut devreme în rezervă, ultimul grad fiind cel de comandor, echivalentul colonelului. Îşi găseşte de lucru la un atelier de reparat material rulant, URMV, unde construia planoare inginerul Iosif Şilimon. Devine tehnician principal, şi iarăşi are loc o întâlnire cu ministrul  care îl simpatiza. După transformarea fabricii de avioane din Braşov, IAR, în uzină de tractoare, o parte din foştii iar-işti au încercat să înfiinţeze o nouă întreprindere aeronautică. Primele lor încercări se loviseră de refuzuri. Pavel Verdeş, împreună  cu inginerii Iosif Şilimon şi Erast Berenţan, merge în audienţă la Corneliu Mănescu, care le-a promis ajutorul. A lucrat la fabrica din Ghimbav până la pensionare, dar gândurile sale au fost tot timpul umbrite de nedreptatea că el şi camarazii săi nu au primit nici până azi titul de erou naţional. Din cei 14 piloţi şi mitraliori ai avioanelor care au îndeplinit cu succes misiunea din ianurie ‘45, doar comandorul Pavel Verdeş mai trăieşte. Ca un semn de recunoaştere a meritelor sale de luptă şi a faptului că a servit această armă cu cinste, acum doi ani s-a propus de  către colegii militari de la Braşov ridicarea la grad de general a comandorului Verdeş. Până acum , nu a primit niciun răspuns.