Sari la conținut

Club sportiv dedicat persoanelor cu dizabilități din Brașov

Cu ocazia zilei mondiale a persoanelor cu dizabilități, Asociația pentru Promovarea Responsabilității Sociale a Companiilor și partenerii săi anunță lansarea primului club sportiv dedicat persoanelor cu dizabilități din Brașov, și prezintă proiectul ”Cumpără Responsabil” prin care comunitatea brașoveană poate susține acest proiect.

Inițiatorii acestui proiect își propun să dezvolte la Brașov, prin acest proiect, o baza de sportivi și echipe competitive în cadrul mai multor discipline la nivel național, viziunea noastră fiind aceea de a avea o delegație de sportivi brașoveni la Jocurile Paralimpice de la Rio din 2016. Înființarea acestui club sportiv a fost inițiată încă dinainte de Jocurile Paralimpice de la Londra, luându-și inspirația din activitatea doamnei Sally Lamont, promotoarea mișcării paralimpice din România și președinta Comitetului Paralimpic din România. De altfel, începând cu 2013, clubul sportiv Cumpără Responsabil va fi afiliat la Comitetul Paralimpic, putând înscrie sportivi și echipe în competițiile naționale și internaționale.

Culorile sub care vor evolua echipele legitimate la clubul sportiv Cumpără Responsabil sunt galben cu inserții verzi. Prima discipină sportivă care va fi reprezentată în clubul sportiv va fi baschetul în scaun rulant. Antrenamentele lotului de baschet, care se desfășoară în fiecare sâmbătă începând cu ora 13 la sala de baschet Forex adună de fiecare dată 10-12 sportivi – câțiva dintre aceștia sunt sportivi experimentați care au obținut rezultate în competiții naționale și internaționale. Căpitanul echipei de baschet este Petru Gigi Pungă, care este și campion național la tenis de câmp.

Pe www.cumpararesponsabil.ro brașovenii pot afla cum să își direcționeze o parte din impozite către clubul sportiv

Activitățile curente ale clubului sportiv sunt finanțate în momentul de față de Asociația pentru Promovarea Responsabilității Sociale a Companiilor prin proiectul ”Cumpără Responsabil”. Acest proiect are la baza comercializarea de produse și servicii către societățile comerciale, instituțiile publice și sectorul ONG – beneficiile obținute fiind direcționate către diverse activități dedicate persoanelor cu dizabilități. Începând cu decembrie 2012, toți cei interesați pot utiliza site-ul www.cumpararesponsabil.ro pentru a comanda produse, pentru a oferi donații sau pentru a direcționa o parte din impozitele lor către proiectele noastre sociale. Companiile pot redirecționa 0,2% din impozitul pe profit sau pot alege să-și achiziționeze produse din fondul de handicap. Cetățenii pot redirecționa 2% din impozitul pe venit, pentru a susține atât echipa de baschet cât și alte proiecte ale Asociației.

În momentul de față, acest proiect se bucură deja de sprijinul a aproximativ 10 de societăți comerciale, care și-au direcționat impozitele sau au acordat sponsorizări pentru inițierea echipei de baschet. Un partener foarte important al acestui proiect este Forex, care pune la dispoziția echipei de baschet sala de sport pentru antrenamente și competiții.

Sportul - cea mai buna formă de a integra persoanele cu dizabilități în societate.

Aproximativ 15% din populaţia lumii suferă de un handicap, conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Oamenii cu dizabilităţi, sunt deseori marginalizaţi de ceilalţi, fie datorită reacției pe care societatea o are la ei, fie prin alegerile pe care ei sau părinții lor le iau în ceea ce privește viața lor socială.

Copiii sunt cei mai grav afectaţi de această discriminare. Pentru a-i mobiliza pe aceşti copii să înțeleagă potențialul pe care și ei îl au, dar şi pe adulţii cu dizabilități care nu au avut niciodată o astfel de oportunitate, am ales sa încurajăm activitățile sportive de performanță în rândul persoanelor cu dizabilități.

Pe baza modelor de succes pe care le putem astfel crea – sportivi ce reușesc să câștige competiții în ciuda dizabilității pe care o au – ne propunem să mobilizăm cât mai multe persoane cu dizabilități către integrarea în societate prin sport, dar și să motivam către performanță și depășirea barierelor pe care le au în viață.

Comentarii

Ultimă oră