Sari la conținut

Deputatul PDL Ştefan Pirpiliu a înaintat un proiect de lege care interzice cerşetoria şi care prevede pedeapsa cu închisoarea între şase luni şi doi ani pentru persoanele care practică această activitate, dar şi amenzi între 300 şi 600 de lei pentru cei care dau bani cerşetorilor, scrie Mediafax. Propunerea legislativă a fost depusă în această lună şi se află la Senat, care este prima Cameră sesizată. Conform proiectului, cerşetorul este "persoana care solicită publicului ajutor material", iar cerşetoria este "acţiunea de a cerşi şi rezultatul ei; strângere de bani ca mijloc de existenţă". În propunerea legislativă se mai arată că sumele de bani obţinute prin cerşetorie se confiscă. De aplicarea prevederilor acestei legi ar urma să se ocupe autorităţile cu atribuţii în domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice.

Comentarii

Ultimă oră