Sari la conținut

Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale, din 2014

centrul-multifunctional-de-servicii-sociale-din-2014

Lucrările la viitoarea Primărie Socială din Braşov sunt în grafic. Centrul multifuncţional de servicii sociale, de la fostul Grup Şcolar Astra, ar urma să fie finalizat în aprilie 2014. Aici vor urma să funcţioneze Direcţia de Servicii Sociale din cadrul Primăriei Braşov şi 15 ONG-uri.
Şantierul la fostul Grup Şcolar Astra a fost deschis în luna ianuarie, iar muncitorii lucrează la foc continuu. A fost consolidată structura de rezistenţă şi au fost făcute lucrările la acoperiş. Însă mai este mult de lucru.
Clădirea va fi şi recompartimentată. Aici vor urma să funcţioneze Direcţia de Servicii Sociale (DSS), dar şi 15 ONG-uri din domeniul social, care vor oferi servicii de specialitate, de la cele primare, până la terapii specifice. Printre altele, aici vor fi Asociaţia Sfântul Haralambie, Asociaţia Nevăzătorilor, Fundaţia Scut, Copiii de Cristal etc.
„La persoanele cu handicap locomotor va exista o sală de kinetoterapie, unde vor beneficia de servicii specializate de recuperare şi sprijin în deprinderea unor abilităţi pentru viaţa independentă. La copii, pot să vă spun că vor fi cei de la terapie prin joc şi dramaterapie” a declarat Mariana Topoliceanu, director DSS Braşov.  Proiectul se derulează cu finanţare europeană.

Comentarii

Ultimă oră