Centrul Militar Zonal Braşov desfăşoară activităţi de recrutare a candidaţilor cu domiciliul în judeţul Braşov, pentru cursul de formare a ofiţerilor în activitate pe filiera directă, în anul de învăţământ 2017-2018, în specializările militare „Psihologie” şi „Sociologie”.

Selecţia candidaţilor constă în susţinerea unor probe eliminatorii, evaluări psihologice şi sportive, precum şi interviul de evaluare finală la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Breaza.

La concursul de admitere, candidaţii vor susţine, în perioada 10 - 11 octombrie, un test grilă eliminatoriu la limba engleză şi un test grilă de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia în domeniul apărării naţionale şi pregătirea de specialitate.

Cursul este gratuit, iar la finalizarea studiilor se asigură loc de muncă în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Termenul limită de depunere a dosarelor este 12 septembrie, iar pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi trebuie să se prezinte la sediul Biroului Informare Recrutare Braşov, de pe str. Lungă nr. 231.