

Ca în fiecare an, Consiliul Județean Brașov îi premiază pe cei mai buni sportivi ai județului la toate categoriile de vârstă și pe antrenorii lor. La inițiativa consilierului județean PNL Dragoș Crăciun, șeful comisiei de sport din cadrul CJ, în cadrul ședinței extraordinare de plen din această după-amiază sportivii care au făcut cinste Brașovului în 2013 și cei care-i pregătesc vor fi recompensați cu diplome și premii în bani.
Patru sportivi și patru antrenori
Cel mai bun senior al Brașovului este halterofilul Ghișoiu Adrian, legitimat la CSM Brașov. El este vicecampion european, triplu campion național la seniori și dublu campion național la tineret, fiind antrenat de Ludovic Orban. Sportivul și antrenorul său vor primi câte 2.500 de lei. La categoria tineret va fi premiat Ștefan Rareș Ion, de la CSU Brașov, care concurează la pistol liber, standard și cu aer comprimat. El are în palmares titlurile de dublu campion național, dublu vicecampion național, medaliat cu bronz la Campionatul Național și la Cupa României. Sportivul și antrenoarea sa, Bălan Cristina Elena, vor primi câte 2.000 de lei. La categoria juniori, cel mai bun sportiv al anului este Caia Mădălina, de la CS Țara Bârsei 2011 Brașov, dublă campioană națională și vicecampioană națională la lupte libere, antrenată de Albu Horațiu. Sportiva și antrenorul ei vor fi recompensați cu câte 1.500 de lei. La categoria copii va fi premiată patinatoarea Ștefan Cristina, de la CSU Brașov, campioană națională la patinaj artistic pe gheață, câștigătoare a Cupei României la patinaj artistic și deținătoare a titlului de campioană mondială pe role. Ea și antrenoarea Ancuța Luminița vor primi din partea Consiliului Județean câte 1.000 de lei.
Rareș Dumitrescu se retrage din activitate
În cadrul ședinței Consiliului Județean de astăzi, un moment festiv cu totul special va fi premierea sabrerului Rareș Dumitrescu, unul dintre cei mai valoroși campioni brașoveni din toate timpurile, care cu această ocazie își anunță retragerea din activitatea competițională. El va primi un premiu pentru întreaga activitate sportivă, în valoare de 4.000 de lei, alături de o diplomă de merit, ca semn de prețuire și respect pentru modul exemplar în care a reprezentat județul Brașov și România la cele mai importante concursuri de scrimă din lume și pentru performanțele excepționale pe care le-a obținut. Amintim faptul că Rareș Dumitrescu este vicecampion olimpic en-titre la sabie (Londra 2012), campion mondial cu echipa (Antalya 2009), vicecampion mondial la individual (Antalya 2009), campion european cu echipa (Izmir 2006), vicecampion european (Plovdiv 2009), vicecampion european (Legnano 2012) și medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de la Paris (2010) și Campionatul European din 2005. Rareș Dumitrescu a mai obținut 35 de clasări pe podium la Cupe Mondiale și Grand Prixuri, precum și 14 titluri de Campion Național la individual și cu echipa.