Sari la conținut

Cea mai mare trufă din lume, vândută cu peste 61.000 de dolari

cea-mai-mare-trufa-din-lume-vanduta-cu-peste-61000-de-dolari

Cea mai mare trufă din lume a fost vândută pentru 61.250 de dolari la o licitaţie care a avut loc la New York, informează Mediafax. Trufa albă din Italia, care cântăreşte 1,89 kilograme, a fost cumpărată de o persoană din Taiwan, care a licitat prin telefon, a dezvăluit casa de licitație Sotheby's. Ciuperca uriaşă a fost descoperită în Italia, săptămâna trecută, de Sabatino Truffles, unul dintre cei mai mari furnizori de trufe. Trufele albe, unele dintre cele mai râvnite delicatese din lume, pot fi găsite în anumite regiuni din Italia din octombrie până în decembrie. Se găsesc în păduri şi pot fi descoperite de vânători experimentaţi şi câini special antrenaţi. Trufele variază în mărime şi sunt evaluate în funcţie de aromă. Potrivit Sotheby's, aceasta este cea mai mare trufă descoperită vreodată. Este de două ori mai mare decât cea care deţinea recordul anterior, vândută în 2010 pentru 417.200 de dolari, deşi cele două preţuri de adjudecare nu sunt neapărat comparabile, potrivit Sotheby's. Licitaţia din 2010 a avut loc în timpul unei cine caritabile din Hong Kong, în timp ce pentru trufa care a fost vândută sâmbătă a licitat un singur cumpărător, scrie romanialibera.ro. Familia Balestra, care deţine Sabatino Truffles, spune că încasările vor fi donate unor organizaţii de caritate.

Comentarii

Ultimă oră