Sari la conținut

Ce n-a văzut Parisul: O nouă metodă de a proteja podurile

ce-na-vazut-parisul-o-noua-metoda-de-a-proteja-podurile

Primăria din Paris a lansat, luni, o campanie de presă prin care a cerut cuplurilor de îndrăgostiţi să înlocuiască lacătele fixate pe balustradele podurilor pariziene cu selfie-uri publicate pe internet scrie mediafax.ro Ideea este de a propune cuplurilor alternativa selfie-urilor pentru lacăte, explicându-le că acestea din urmă sunt prea grele şi avariază podurile pariziene", a explicat Primăria din Paris pentru AFP. Cuplurile de îndrăgostiţi vor putea să "îşi imortalizeze iubirea mai degrabă online decât pe podurile din Paris". Au fost lipite autocolante pe podurile pariziene încă de luni, pentru a sugera îndrăgostiţilor să facă selfie-uri - fotografii de tip autoportret realizate cu telefoane mobile - şi să le publice pe un site special. "Este un prim element al unui plan de acţiune global", a explicat Primăria din Paris. "Este o primă iniţiativă de comunicare pentru a explica faptul că lacătele nu sunt bune pentru patrimoniul parizian şi, în plus, ele nu reprezintă idealul pentru a simboliza iubirea", potrivit primăriei. "Purtăm discuţii de fond cu Bâtiments de France pentru a înlocui grilajele prin instalaţii care nu permit instalarea lacătelor", a explicat municipalitatea pariziană. "Lacătele iubirii", pe care cuplurile de îndrăgostiţi le fixează de-a lungul balustradelor podurilor pariziene, pentru a-şi sigila uniunea, aruncând apoi cheia în Sena, şi-au făcut apariţia la Paris în 2008. O balustradă de pe celebrul Pont des Arts din Paris care s-a prăbuşit, în luna iunie, sub greutatea miilor de "lacăte ale iubirii" a cauzat evacuarea acelei pasarele pentru pietonii care traversează Sena în faţa muzeului Luvru.

Comentarii

Ultimă oră