Sari la conținut
cavani-a-semnat-cu-psg

Internaţionalul uruguayan Edinson Cavani a fost transferat la Paris Saint-Germain, unde va evolua în următoarele cinci sezoane şi va purta numărul 9, anunţă site-ul oficial al campioanei Franţei. Cavani, în vârstă de 26 de ani, a evoluat în sezonul trecut pentru Napoli, unde a marcat 38 de goluri în 43 de meciuri în toate competiţiile, din care 29 în Serie A. „Sosirea lui Cavani arată capacitatea clubului noastru de a aduce cei mai buni jucători din lume. El este nerăbdător să se alăture proiectului nostru şi noi suntem foarte fericiţi că putem oferi fanilor un jucător de un talent imens şi dorit peste tot", a declarat preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaifi. Potrivit unor surse din cadrul clubului parizian, suma de transfer este de 64 de milioane de euro, reprezentând o cifră record pentru campionatul Franţei. Precedentul record a fost reprezentat de transferul lui Radamel Falcao la AS Monaco, pentru aproximativ 60 de milioane de euro.

Sursa: Mediafax

Comentarii

Ultimă oră