Sari la conținut

Cătălina Ponor a refuzat să candideze pentru alegerile parlamentare

catalina-ponor-a-refuzat-sa-candideze-pentru-alegerile-parlamentare

Gimnasta Cătălina Ponor a anunțat vineri că nu va candida pe listele PSD Constanța pentru alegerile parlamentare din decembrie, precum anunțase președintele filialei joi. Despre anunțul făcut de partid, sportiva a precizat că a fost făcut fără confirmarea sa, "probabil au considerat că răspunsul este pozitiv".

”Nu voi face politică, nu e pentru mine. Se spune că e o meserie murdară şi nu vreau să-mi arunc numele în aşa ceva, după ani de zile de muncă în gimnastică pe propriile eforturi şi sacrificii. Dacă eram într-o ţară civilizată, cu politică normală, probabil merita să o fac", a declarat  Cătălina Ponor.

Gimnasta a spus că a fost abordată în urmă cu 3-4 zile de președintele PSD Constanța, Felix Stroe, care i-a propus să figurezele pe listele de parlamentare, căruia i-a cerut un răgaz pentru a se gândi asupra deciziei, iar anunțul de joi a fost făcut fără informarea ei.

Cătălina Ponor, în vârstă de 29 de ani, este multiplă medaliată olimpică la gimnastică, având în palmares trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz.

Comentarii

Ultimă oră