Cătălin Botezatu suprinde din nou. Designerul român îşi va lansa joi , 27 iulie 2017, colecţia de articole vestimentare medicale şi sportive, „UMF Collection”.

 Colecția constă în costume medicale, halate şi tricouri şi este special concepută pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş.

  Universitatea s-a arătat încântată de inițiativă și îi promovează în mod entuziast lansarea: „După examenul de admitere din data de 26 iulie şi în plină desfăşurare a îndrăgitului program «Universitatea de Vară pentru Elevi», UMF Tîrgu Mureş invită studenţii, elevii şi întreaga comunitate academică joi, 27 iulie, la ora 19.00, în Sala de Sport «Dr. Anton Pongracz» a Universităţii, la evenimentul de lansare a noii linii de articole vestimentare medicale şi sportive „UMF Collection by Cătălin Botezatu”.

  Cu acest prilej, studenţii, viitorii studenţi ai Universităţii, cadrele didactice şi medicale îşi pot achiziţiona articole de îmbrăcăminte special concepute pentru UMF Tîrgu Mureş de către Cătălin Botezatu, designer român recunoscut la nivel naţional şi internaţional”, se arată într-un comunicat al UMF Târgu Mureş.

 Uneori controversat, dar mereu inventiv, Cătălin Botezatu a reușit întotdeauna să atragă atenția asupra sa și a hainelor create de el. Toată lumea așteaptă cu nerăbdare evenimentul și majoritatea celor interesați sunt foarte curioşi să vadă cât de sexy le va îmbrăca Botezatu pe viitoarele doctoriţe.

    Oricum, designerul nu e la prima încercare de a crea uniforme. În 2016, Botezatu a lucrat și la uniformele stewardeselor TAROM, după ce în 2013 își pusese semnătura pe cele ale piloților. Designerul a ajuns la varianta actuală după ce a desenat nu mai puțin de 800 de schițe, din care reprezentanții companiei au ales.