Castelul Bran rămâne cel mai vizitat obiectiv turistic din judeţul Braşov. În minivacanţa de Rusalii, peste 23.000 de turişti i-au trecut pragul, dintre care circa 1.000 au fost copii, în ziua de 1 Iunie, când au avut intrare gratis. Potrivit Agerpres, cei mai mulţi turişti au fost înregistraţi în ziua de 3 iunie, când aproximativ 6.000 de oameni au vizitat obiectivul.

Pe locul doi în clasament se situează Cetatea Râşnov, cu peste 20.000 de turişti, în timp ce alte câteva sute s-au aflat la Peştera Valea Cetăţii.

Un număr mare de turişti, aproape 6.500, au vizitat şi Biserica Neagră, iar peste cinci mii de turişti s-au aflat în minivacanţa de Rusalii la Canionul 7 Scări, un loc foarte apreciat mai ales în zilele cu temperaturi ridicate. 

De asemenea, minivacanța a fost profitabilă și pentru Grădina Zoologică, în perioada 1 – 5 iunie fiind înregistraţi 12.000 de vizitatori plătitori. Doar în data de 1 iunie, când s-au desfăşurat evenimente cu intrarea gratuită dedicate celor mici, au fost 9.000 de vizitatori, dintre care 3.350 de plătitori, restul fiind copii cu vârsta mai mică de 14 ani, care în ziua respectivă au beneficiat de intrare liberă.