Sari la conținut

Comisarii Gărzii Financiare Argeş au confiscat 25 de tone de carne adusă în România din Olanda, anunţă Mediafax. Cele două firme care au participat la tranzacţie ar fi făcut o inginerie financiară pentru a nu plăti Taxa pe Valoarea Adăugată, cei doi patroni fiind suspectaţi de evaziune fiscală. Marfa provenită din Olanda urma să ajungă la o societate din Bucureşti, iar în urma tranzacţiei cu cele 25 de tone de carne nu s-a plătit TVA la buget, în acest moment fiind verificată o posibilă fraudă fiscală apărută în urma unei inginerii financiare. Carnea de porc refrigerată depăşeşte ca valoare 800.000 de lei, iar în urma monitorizării transportului intracomunitar marfa a fost confiscată până la finalizarea anchetei.

Comentarii

Ultimă oră