Sari la conținut

Caravana Meseriilor ajunge săptămâna aceasta la Râşnov şi la Braşov

caravana-meseriilor-ajunge-saptamana-aceasta-la-rasnov-si-brasov

Caravana Meseriilor din domeniul automotive pentru informarea elevilor de clasa a VIII-a şi a părinţilor acestora în legătură cu posibilitatea înscrierii în clasele de învăţământ dual şi profesional şi prezentarea avantajelor parcurgerii acestui traseu profesional va ajunge la Râşnov pe 24 mai 2018 şi la Braşov pe 25 mai 2018.

La Braşov, evenimentul va avea avea la Coresi Shopping Resort.

   În cadrul întâlnirilor cu elevii şi părinţii vor avea loc discuţii despre locurile de muncă moderne care vor putea fi ocupate la finalizarea şcolarizării.

Specificul Caravanei este că aceasta va beneficia de staţii de lucru mobile, puse la dispoziţie de companiile-partenere, astfel încât elevii vor putea testa ce înseamnă să fii, de exemplu, operator la maşini cu comandă numerică (CNC), sudor sau electronist.

Întâlnirile cu elevii și părinții în Caravana meseriilor va avea loc în intervalul orar 9:00-18:00.


   Caravana Meseriilor din domeniul automotive este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), alături de firmele din Parteneriatul Auto Român: Adient, Bosch, Dacia-Group Renault, Delphi, Ford, Pirelli, Schaeffler şi Star Transmission, împreună cu Asociaţia firmelor din Braşov DWK Fit4Future şi Asociaţia Româno-Germană de formare profesională în sistem dual Sibiu, cu susţinerea ACAROM (Asociaţia Constructorilor de automobile din România), CNDIPT (Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic), Nuarb Training Academy şi Universitatea Transilvania din Braşov.

Caravana Meseriilor și-a propus să ajungă până pe 25 mai 2018 în 14 orașe din România pentru a-i informa pe elevii de clasa a VIII-a și pe părinții lor despre avantajele înscrierii în clasele de învățământ dual și profesional.

Comentarii

Ultimă oră