Sari la conținut
campionatul-mondial-din-brazilia

Echipa Franţei a învins, duminică, la Porto Alegre, cu scorul de 3-0 (1-0), selecţionata Hondurasului, în grupa E de la Cupa Mondială, în care francezii au avut superioritate numerică mai mult de o repriză şi în care s-a validat un gol pentru prima oară în istorie datorită tehnologiei Goal-Control.Golurile au fost marcate de Benzema '45 (penalti), '72 şi Valladares '48 (autogol). În minutul 43, Wilson Palacios a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu pentru un fault asupra lui Pogba. Penaltiul acordat în urma acestei faze de arbitrul Sandro Ricci a fost transformat de Benzema. La golul al doilea al Franţei, jucătorii reprezentativei Hondurasului şi selecţionerul Luis Suarez au protestat, însă, conform imaginilor oferite de tehnologia Goal-Control 4-D, mingea trimisă de Benzema a lovit bara, iar apoi a revenit la portarul Valladares, care a deviat-o în propria poartă. Acesta a fost primul gol din istoria fotbalului validat datorită tehnologiei Goal-Control 4-D.

Reprezentativa Elveţiei a câştigat, cu scorul de 2-1 (0-1), meciul susţinut, duminică, la Brasilia, în compania Ecuadorului, în prima etapă a grupei E de la Cupa Mondială.Pentru Ecuador a marcat Enner Valencia '22, iar pentru Elveţia au înscris Mehmedi '48 şi Seferovici '90+3. În minutul 70, Drmici a marcat pentru Elveţia, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.

Echipa Argentinei a învins cu scorul de 2-1 (1-0) selecționata Bosniei, în grupa F de la Cupa Mondială. Argentinienii au deschis scorul repede în minutul trei după autogolul lui Kolasinac. În partea secundă, Messi a punctat pentru 2-0 în minutul 65. Ibisevic a stabilit scorul final în minutul 84, marcând primul gol din istoria Bosniei la un Campionat Mondial.

Comentarii

Ultimă oră