Brașovul se alătură „Campaniei internaţionale împotriva violenţei de gen”. Urmeza 16 zile de activism în România, Bulgaria şi Ungaria!
 
  Poliţia Română, alături de organizaţii din ţara noastră şi agenţii de aplicare a legii din Bulgaria şi Ungaria, este parte a campaniei regionale a OSCE de sensibilizare împotriva violenţei bazate pe gen. Începând cu 25 noiembrie 2019 - Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor - Unitatea pentru Probleme Strategice ale Poliţiei din cadrul Departamentului Ameninţări Transnaţionale al OSCE lansează o campanie regională de sensibilizare împotriva violenţei bazate pe gen în Bulgaria, Ungaria şi România, ce se va derula pe parcursul a 16 zile de activism în acest domeniu.

  „Campania constituie ultima fază a proiectului Strategii şi Practici Eficiente de Justiţie Penală pentru Combaterea Violenţei de Gen în Europa de Est, proiect implementat în ultimii doi ani în cele trei ţări. Activităţile vizează atât poliţiştii, cât şi publicul, inclusiv victimele şi făptuitorii”, a explicat subcomisarul Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

   „Este important să ne dăm seama că nici un lanţ nu este mai puternic decât veriga sa cea mai slabă. Lupta împotriva violenţei bazate pe gen trebuie să depăşească sistemul de justiţie şi să angajeze şi societatea civilă”, a precizat Jan Mill, managerul de proiect.

   În cadrul campaniei, poliţiştii vor fi echipaţi cu ghiduri de buzunar. Acestea le vor fi de folos în recunoaşterea cauzelor, semnelor, semnalelor şi efectelor violenţei bazate pe gen, ajutându-i să adopte o atitudine mai sensibilă faţă de victimele acestui fenomen.

  Afişe, spoturi TV şi radio vor fi, de asemenea, publicate în scopul de a sensibiliza publicul şi de a încuraja raportarea cazurilor.

   „Violenţa în familie, fie ea emoţională, fizică sau de orice altă natură, provoacă traume victimelor şi celorlalţi membri ai familiei. Poliţia Română intervine pentru protejarea grupurilor vulnerabile şi pentru sensibilizarea cetăţenilor contribuind astfel la schimbarea mentalităţii care perpetuează comportamentul abuziv în familie”, a declarat Angela Chirvăsuţă, ofiţer specializat pe prevenirea violenţei domestice din cadrul Poliţiei Române.

     Campania va promova liniile de asistenţă gratuită disponibile în cele trei ţări.

   „Poliţia încurajează cetăţenii să ia măsuri pentru a pune capăt violenţei. Trebuie să colaborăm cu cetăţenii pentru a ajuta victimele. Misiunea noastră ar fi limitată fără o cooperare strânsă cu societatea”, a spus Agnes Nemeth, şefa departamentului de prevenire a criminalităţii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie din Ungaria.

    Campania este susţinută în România de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Șanse, Asociaţia Anais şi Fundaţia Sensiblu, în Bulgaria de Ministerul de Interne, Direcţia Generală a Poliţiei Naţionale, Institutul Naţional de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, iar în Ungaria de Direcţia Generală a Poliţiei Naţionale şi OKIT - Serviciul Naţional de Gestionare a Crizelor şi Informaţiilor Telefonice.