Sari la conținut

Campanie de donare: „Oamenii au nevoie de sânge! Dracula se descurcă”

campanie-de-donare-oamenii-au-nevoie-de-sange-dracula-se-descurca

Braşovenii care donează sânge  în următoarea perioadă pot câştiga abonamente la Dracula Film Festival, în campania „Oamenii au nevoie de sânge! Dracula se descurcă”.

Spitalul Clinicco Brașov și Dracula Film Festival își unesc și anul acesta forțele în campania „Oamenii au nevoie de sânge! Dracula se descurcă” ce își propune să strângă un număr cât mai mare de donatori de sânge a căror faptă bună nu va rămâne nerăsplătită.

Brașovenii care vor dona sânge în această perioadă pot câștiga, în plus față de pachetul donatorului oferit de Centrul de Transfuzii Brașov următoarele premii: 7 abonamente la festival în valoare de 75 de lei fiecare pentru primii 7 donatori sosiți la standul Clinicco special amenajat în incinta Teatrului Dramatic şi 5 wellcome bag-uri ediție limitată oferite prin tragere la sorți.

Persoanele care vor să participe la această campanie sunt invitate să vină cu biletul de donator la standul special amenajat la Teatrul „Sică Alexandrescu” în perioada 18 – 20 Octombrie 2017 (orele 17:00 – 19:00) pentru a-si ridica premiul și a intra în tragerea la sorți.

„Ideea de a avea în cadrul festivalului o campanie de donare sânge a venit simplu: Ce este Dracula? - un vampir. Ce face un vampir? - suge sânge. De aici şi logo-ul Dracula Film Festival – două puncte roşii; Astfel, am considerat normal să avem o campanie de donare sânge, astfel încât cei care vor participa la Dracula film festival să poată dona sânge. Ce poate fi mai "înfricoşător" decât să donezi sânge şi să participi la Dracula Film festival?”, au explicat organizatorii festivalului.

Conform statisticilor, doar 2% dintre români donează sânge, România aflându-se pe ultimul loc din Europa la acest capitol, în condiţiile în care un pacient are nevoie de sânge la fiecare 3 secunde.

Cea de-a cincea ediție a „Dracula Film Festival”, va avea loc în Braşov în perioada 18 – 22 octombrie 2017.

........................................................................................................................

În Brașov, toți donatorii de sânge beneficiază de pachetul donatorului oferit de Centrul de Transfuzii Brașov care constă în:


- o zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaților cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvență pentru elevi, studenți și militari, în ziua donării
- reducere de 50% la abonamentul pentru transport în comun (pentru 30 de zile)
- alocație de hrană sub forma tichetelor de masă (7 tichete)
- rezultatele testelor efectuate din sângele recoltat: RH, grupă sanguină, hepatita B, HIV (SIDA), HTLV (leucemie), VDRL (sifilis), ALT (probe hepatice)

Comentarii

Ultimă oră