Reprezentanţii Asociaţiei Asistenţilor Sociali din România au fost foarte încântaţi de modelul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Noua. Aceștia au vizitat unitatea la sfârşitul săptămânii trecute, de Ziua Mondială a Asistenţei Sociale.

Studenţi de la Asistenţă Socială, elevi ai liceelor din municipiu, ONG-uri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au vizitat Căminul şi au stat de vorbă cu bunicii de aici, cu ocazia porților deschise. Prezenţi la eveniment, reprezentanţii Asociaţiei Asistenţilor Sociali din România s-au arătat încântaţi de modelul braşovean, care, susţin ei, ar trebui multiplicat.

În clădirea Căminului pentru Persoane Vârstnice funcţionează şase centre care oferă servicii sociale, precum Centrul de tip Respiro pentru Persoane Vârstnice, Unitatea de îngrijiri la domiciliu și Centrul de zi de socializare şi petrecere a timpului liber.