115 braşoveni care lucrează în firme de prelucrare a lemnului au participat la cursuri teoretice, în cadrul unui proiect derulat cu fonduri europene, de Camera de Comerţ şi Industrie. Dascăli le-au fost profesori de la Facultatea de Ingineria Lemnului.
 Practic, în urma cursurilor, absolvenţii s-au calificat în meseria lor şi au mai multe cunoştinţe teoretice.  Proiectul „Calificarea şi recalificarea angajaţilor din industria de prelucrare a lemnului din judeţul Braşov” a fost derulat de Camera de Comerţ şi Industrie, împreună cu Asociaţia Forestierilor din România.  În cadrul acestuia au fost organizate cinci cursuri de calificare.  
„Ca şi rezultate concrete ale proiectului, au fost informaţi peste 250 de angajaţi din această industrie, au fost consiliaţi peste 160 de persoane şi au urmat cursuri de calificare de nivel I, respectiv nivel II peste 115 persoane”, a declarat Attila Szekely, manager proiect. Absolvenţii au primit la final diplome recunoscute la nivel naţional şi practic s-au calificat în meseria lor. „Doream o calificare în domeniul pe care-l practic. M-a ajutat foarte mult, ce-am învăţat, am pus în practică la locul de muncă”, ne-a spun unul dintre cursanţi.
 „Ne-am îmbunătăţit cunoştinţele la locul de muncă. Cu toate că suntem deja consideraţi experţi, suntem la nivel practic, dar teoretic, mai puţin”, a declarat un alt elev. Cursurile teoretice au fost susţinute de profesori de la Facultatea de Ingineria Lemnului.
 „Din evaluarea finală şi din discuţiile pe care le-am avut cu managerii societăţilor comerciale de la care am recrutat aceşti oameni, am constatat că există o mulţumire şi chiar un interes din partea celor care au ezitat iniţial să se înscrie, pentru că absolvenţii intrând la locul de muncă, au putut să aplice cunoştinţele teoretice pe care noi am încercat să le explicăm şi să le punem la dispoziţia lor pentru profesia lor, pe care o practică zi de zi”, ne-a declarat prof. univ. dr. ing. Ivan Cismaru, Facultatea de Ingineria Lemnului. Proiectul s-a desfăşurat în perioada septembrie 2011 – august 2013, iar bugetul total a fost de aproape 900.000 de lei.