Bucureștiul, Ilfovul și județele cu infrastructura dezvoltata au atras cele mai multe investiții în societăți cu participare străina la capital, in timp ce județele din sud si cele cu infrastructura precara număra doar câteva companii, scrie Adevarul. Repartizarea pe județe a companiilor străine înființate în primul semestru releva faptul ca investitorii se orientează după mărimea orașelor-țintă și după gradul de dezvoltare a infrastructurii, reiese din statisticile Oficiului National al Registrului Comerțului. In prima jumătate a acestui an, cele mai multe companii cu participare străină la capital au fost înființate în București (peste o mie), Ilfov (230) și Timiș (220), iar cele mai puține se regăsesc în Teleorman (4 societăți), Tulcea (5) si Vaslui (8). Pe lângă municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în topul celor mai numeroase investiţii străine se regăsesc aproape toate oraşele mari: Timişoara, Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Iaşi, Constanţa, Braşov și Ploieşti. In total, 13 județe se pot lauda cu mai mult de 50 de societăți înființate de străini, în timp ce alte 17 județe consemnează mai puțin de 20 de astfel de companii.