Sari la conținut

„Brașovul mănâncă sănătos” - târg cu produse naturale din zona noastră

brasovul-mananca-sanatos-targ-cu-produse-naturale-din-zona-noastra

Cu toţii ne dorim să ne hrănim sănătos, însă ritmul în care ne ducem viaţa nu ne prea ajută, ca de altfel şi comoditatea de multe ori....

Astfel, sunt binevenite acţiunile care ne pot abate de la acest stil de viaţă oarecum nesănătos. La această categorie se înscrie şi evenimentul numit sugestiv „Braşovul mănâncă sănătos”, care va fi organizat sâmbătă, 4 august 2018, pe Calea Bucureşti nr. 54, la Centrul Leia.


    Este vorba despre un târg cu produse naturale de la producători locali.

„Vă spun doar atât! Gătim cu iubire, armonie şi fericire. La acest târg aveţi posibilitatea să găsiţi cele mai bune produse din zona Braşovului, cât mai naturale posibil, venite direct din gospodării. Veţi găsi o gamă variată de alimente începând de la germeni până la cârnaţi de casă, brânzeturi, gemuri, până la vin, dulciuri, miere, dar şi creme naturale şi cristale. Vom avea chiar şi o degustare de vinuri, de asemenea o tombolă, cu premii surpriză”, a declarat organizatorul evenimentului, Oana Gâtlan.

Așadar sâmbătă, 4 august 2018, între orele 12.00 - 22.00, la Centru Leia și Casa Prăjiturilor, are loc cea de-a doua ediție a expoziției culinare cu vânzare „Brașovul mănâncă sănătăs”. Cei prezenți vor găsi la acest targ cele mai bune produse din zona Brașovului, cât mai naturale posibil, venite direct din gospodăria proprie.

Intrarea este liberă, va fi degustare de produse și tombolă din oră în oră, cu premii oferite de către expozanți.

Cine îşi doreşte să înveţe lucruri noi, poate participa la atelierele care vor avea loc la orele 16.00 şi 18.00, contra sumei de 15 lei.

Agenda evenimentului cuprinde şi o seară de muzică folk, după ora 20.00. Timp de două ore va cânta artistul Tică Lumînare. Se știe că la toate concertele acesta încântă prin cântecele sale și vocea deosebită și de fiecare dată se lasă cu dans și voie bună.  Participarea la acest spectacol va costa 20 de lei.


   Organizatori: Centrul Leia & Casa Prajiturilor
    Vor prezenta evenimentul: Oana Gitlan & Corin Gasdoiu.

Comentarii

Ultimă oră