Brașovul are două companii în Top 5 companii din industria laptelui după rezultatele obținute în 2014. Fabrica de Lapte de la Hălchiu, a grecilor de la Olympus, a încheiat anul 2014 cu afaceri de 306 milioane de lei, ceea ce o clasează pe locul 4 în topul jucătorilor de pe piață, dar și cu pierderi de 5,1 milioane de lei. Pe locul cinci se află Delaco Distribution,care a avut anul trecut afaceri de 259 de milioane de lei șI un profit de 7 milioane de lei, scrie bizbrasov.ro. Piaţa lactatelor, evaluată la circa 4 miliarde de lei, devine un sector tot mai „vânat“ atât de multinaţionale, care încearcă să îşi crească afacerile într-o industrie cu o evoluţie timidă, cât şi de antreprenorii români, care se bazează pe consumul tot mai mare de produse tradiţionale româneşti. Anul trecut, Albalact, companie cu acţionariat majoritar românesc, a devenit liderul pieţei de lactate, întrecând astfel Danone, care are însă un portofoliu format aproape integral din iaurturi.