Sari la conținut
brasovul-a-intrat-in-scenariul-2-covid-19

  De la graniţă, braşovenii care vin din Italia vor fi aduşi sub escorta Poliţiei şi băgaţi direct în centrele de carantină. Apare în oraş marele cort pentru triajul pacienţilor suspecţi!

Începând din 11 martie 2020, România a intrat în scenariul 2 de coronavirus, fiind instituite noi măsuri de prevenție. Acest scenariu este implementat și în județul Brașov, unele dintre măsurile fiind prezentate miercuri, de prefectul județului, Cătălin Văsii.

Primul apel, către privaţi: „Degeaba închidem școlile, dacă programele after school continuă!”


    Prefectul județului a precizat că până acum, au existat și unele probleme, în special în cazul persoanelor autoizolate, dar a făcut apel și la cei care organizează activități de tip after school să întrerupă activitatea. „Cred că toți trebuie să conștientizăm că, pentru a evita răspândirea coronavirusului trebuie să luăm măsuri. Degeaba închidem școlile, dacă programele after school continuă”, a declarat Cătălin Văsii.



    Au apărut probleme cu persoanele care trebuie să se autoizoleze

   De asemenea, el a precizat că au fost situații în care nu se respectă măsura autoizolării de către persoane care au venit din „zonele galbene” din statele afectate de coronavirus. „Vom lua măsuri de natură contravențională și chiar penală, dacă este cazul, în asemenea situații. Colaborăm foarte bine cu jandarmii și polițiștii, alături de Direcția de Sănătate Publică”, a avertizat Cătălin Văsii. Ba mai mult, el a afirmat că la Serviciul Apostilă „sunt oameni care vin cu acte din Italia, ceea ce nu este în regulă”.

33 de amplasamente pentru carantină


   În ceea ce privește măsurile ce trebuie luate pentru răspândirea coronavirusului, prefectul a anunțat că, pe lângă cele 33 de amplasamente pentru carantină, împreună cu autoritățile locale din județ au mai fost stabilite și alte astfel de locuri. „Deocamdată avem o singură persoană în carantină. Dacă, în viitor, nu vom face față, vom solicita sprijinul județelor Covasna și Harghita”, a mai spus Văsii.



    Aduşi de la graniţă cu Poliţia!


   Pe de altă parte, conform prefectului, dacă la granița României vor fi identificați brașoveni care vin din zone afectate de coronavirus, ei vor fi aduși în județul Brașov însoțiți de Poliție.


    De asemenea, acesta a amintit că pentru transportul persoanelor asupra cărora există suspiciunea că au coronavirus Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov are o „izoletă”, iar în cazul în care va fi nevoie de mai multe vehicule, există un protocol semnat între Departamentul pentru Situații de Urgență care prevede că pentru transportarea acestei categorii de pacienți se vor putea adapta Ambulanțe.

  Pentru firmele cu mulţi angajaţi: dacă e posibil, program în schimburi


   Nu în ultimul rând, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că, prin scenariu 2 există și o serie de recomandări pentru angajați și angajatori, printre care decalarea programului salariaților. De altfel, Cătălin Văsii a făcut un apel la managerii firmelor private. „Cred că fiecare manager trebuie să ia măsurile necesare, pentru a nu avea probleme pe viitor”, a declarat Văsii.



   Cort pentru triaj la Spitalul Județean Brașov


   Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Brașov, Anca Bîtiu, a anunțat că în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a început amenajarea unui cort special pentru triajul pacienților care prezintă simptomatologia specifică coronavirusului. „Triajul se va face în funcție de starea pacientului și de istoricul acestuia”, a explicat Anca Bîtiu.

  Maxim 100 de oameni la un loc, noul prag impus: nu se aplică mall-urilor, hipermarketurilor, dar se aplică cinematografelor!


    Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență a decis, miercuri, restricționarea activităților culturale, științifice, religioase, sportive și de divertisment în spații închise cu participarea a peste 100 de persoane, până la 31 martie 2020 (pragul în scenariul 1 era de 1.000 de persoane, iar cele de peste 200 cu aviz de la DSP). Măsura nu se aplică centrelor comerciale, hipermarketurilor sau mall-urilor, dar este valabilă pentru cinematografe.

   Cine intră automat în carantină


  La această oră, doar Italia (toată țara), China (provincia Hubei) și Coreea de Sud (Daegu și Cheongdo) sunt declarate zone roșii de carantină.


  În zona galbenă sunt China (alte provincii), Coreea de Sud (alte zone), Iran (întreaga țară), Gerrmania (Districtul Heinsberg din Renania de Nord - Westfalia).


 Franţa, restul Germaniei şi Spania rămân deocamdată în afara zonei de protecție (deși au fost declarate miercuri zone roșii de contaminare cu coronavirus, măsură anulată tot miercuri, după câteva ore).


  Menționăm că persoanele care se întorc în țară din zonele roșii sunt plasate automat în carantină instituționalizată pentru 14 zile, în timp ce acelea care revin din zonele galbene intră în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.

Comentarii

Ultimă oră