Sari la conținut

Braşovenilor le e frică să se mai pensioneze anticipat

Aşa cum au scontat guvernanţii, Legea 263/2010 a descurajat ieşirea la pensie anticipată, mai ales la cea parţială. Noua lege a pensiilor a crescut penalizarea acordată, de la maximum 0,5%, la 0,75% pentru fiecare lună de pensionare anticipată faţă de vârsta standard de pensionare, adică şi la 45%, faţă de 30%, cât era până în 2010.

Doar 30 de cereri. În aceste condiţii de penalizare drastică, numărul solicitărilor de retragere din activitate înainte de vreme a început să scadă. În primele şase luni ale anului 2010, înainte de suspendarea acestui tip de pensionare, la Casa Judeţeană de Pensii au fost primite 36 de cereri pentru pensie anticipată propriu zisă şi 1.494 cereri pentru pensie anticipată parţială, adică sunt penalizaţi. Anul acesta, când s-a reluat procesul de acordare a dreptului de pensionare prematură, în perioada ianuarie - iunie 2011, pentru anticipată propriu-zisă au fost primite 30 de dosare, în timp ce pentru pensie anticipată parţială 1.104 cereri. 479 primesc pensie anticipată, iar 6.445 primesc pensii anticipate parţiale.

7000 de pensii anticipate. La ora actuală, 7.000 de braşoveni se află la pensie înainte de vreme. Retragerea din activitate este valabilă pentru puţini, însă, cei mai mulţi fiind oameni care stau de mulţi ani „pe tuşă”, fiindcă au ieşit de mult şi din şomaj, iar de angajat nu îi mai angajează nimeni, la cei peste 55 de ani pe care îi au. Cum nu au nici un venit, este evident că preferă chiar şi o pensie mai mică cu 45%.


Condiţii de pensionare. Pensie anticipată propriu-zisă pot avea persoanele care nu au vârsta standard impusă de lege, dar au depăşit cu cel puţin opt ani stagiul complet de cotizare (vechimea efectivă în muncă - 35 de ani). La pensie anticipată parţială pot ieşi cei care au stagiul complet de cotizare, însă sunt penalizaţi şi primesc o indemnizaţie şi cu 45% mai mică decât cea care li se cuvine pentru limită de vârstă. Practic, se aplică o penalizare de 0,75% pentru fiecare lună de anticipare. Până anul trecut, penalizarea creşterea gradual, ajungând la maximum 0,5% pentru fiecare lună de anticipare, „amenda” maximă fiind de 30% din indemnizaţie. Vestea bună este că asiguraţii care au depăşit cu peste 8 ani (faţă de 10, până acum) stagiul complet de cotizare nu mai sunt penalizaţi, iar trecerea de la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială la pensie pentru limită de vârstă se face din oficiu, nu mai e nevoie de cerere.

Comentarii

Ultimă oră