Sari la conținut

Brașovenii sunt invitați să aleagă noua siglă pentru RATBV

brasovenii-sunt-invitati-sa-aleaga-noua-sigla-pentru-ratbv

Conducerea RATBV i-a provocat pe brașoveni să contribuie la crearea unui nou logo al singurului operator de transport public de persoane din orașul nostru.

Propunerile au putut fi transmise până în data de 5 mai 2017, iar dintre ele au fost selectate 5 sigle care pot fi votate acum de către brașoveni, online.

Locuitorii Brașovului vor fi cei care vor stabili în final cum va arăta pe viitor semnul distinctiv al operatorului de transport public din orașul nostru.

Imaginea care va fi declarată câștigătoare va fi vizibilă pe toate materialele ce țin de transportul public de persoane din Brașov, iar pentru a ajunge în această postură creația trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie un element unitar și recognoscibil, care să sublinieze faptul că RATBV S.A. este parte a comunității brașovene, să fie lizibilă, creativă și relevantă.

Brașovenii pot acorda punctaje siglelor în funcție de creativitate, atractivitate și relevanță pentru temă.

Cei care doresc pot vota sigla preferată până în data de 15 mai 2017, săptămâna viitoare urmând să fie anunțată sigla câștigătoare, cu care vor fi branduite toate autobuzele RATBV.

Dacă sunteți interesați puteți vota pentru a alege sigla RATBV pe linkul următor:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScKdw6BowyUdO37FtrXzxL_Vr1b3bmcUbNpLB1JbRKGFYEKzw/viewform

Comentarii

Ultimă oră