Acum 98 de ani, la 1 Decembrie 1918, românii din toate provinciile românești au cerut la unison unirea principatelor într-un singur stat național unitar, independent și indivizibil. Prefectul Brașovului, Ciprian Băncilă, îi invită pe brașoveni în Piața Tricolorului pentru a asista la manifestările organizate de Garnizoana Brașov.  Opt batalioane militare vor participa la defilarea de pe Bulevardul Eroilor. Totodată va avea loc și un ceremonial religios. În timpul desfășurării paradei militare, între orele 09.00-11.00, va fi întreruptă circulația între Casa Armatei și Teatrul Dramatic, scrie Monitorul Expres. De la ora 12.00, în Piața Sfatului se va juca Hora Unirii, după care Uniunea Junilor va susține un scurt spectacol folcloric. Tot de la ora 12.00, brașovenii sunt invitați în Piața Unirii, la un alt ceremonial religios organizat de Uniunea Junilor. De la ora 12.30, Centrul Cultural Reduta găzduiește un spectacol folcloric susținut de Orchestra Populară „Ţara Bârsei”, Ansamblul Folcloric „Poieniţa” și Ansamblul „Crai Nou” al Palatului Copiilor Brașov. La ora 13.00 este programat în Piața Prundului un alt spectacol folcloric. În seara de 1 Decembrie, la Hotelul Aro Palace va fi „Seara junilor”, unde intrarea se face pe bază de invitaţie. Pentru toate aceste manifestări, municipalitatea brașoveană a alocat 15.000 de lei.