Potrivit Biz Brașov, Societatea Junilor Roşiori organizează maialul tradițional de Sf. Ilie, la care sunt invitați toți braşovenii. Evenimentul are loc duminică, 23 iulie, de la ora 12:00, în Livada Pietriş (Drumul Poienii km 4, Belvedere).     
    “Tradiţia este ca în prima duminică de după Sf. Ilie, Junii Roşiori în frunte cu şerjile(conducătorii cetei) şi muzicanții din taraf, să străbată străzile din Şchei. Locul spre care se îndreaptă într-un final este troița cu hramul Sf.Ilie, din Livada Pietriş. Acolo se organizează un maial, pentru bucuria şi destinderea membrilor cetei, dar şi pentru braşovenii care vor participa la eveniment. Cei care vor veni vor putea urmări jocurile tradiționale din Şchei, printre care şi Aruncarea Buzduganului. La final îi vom invita pe toți participanții la Hora Junilor, pentru ca aşa se face la orice sărbătoare”, a declarat preşedintele Societății Junilor Roșiori, Constantin Chicuş, pentru presa locală.
     În caz de vreme nefavorabilă, maialul se va amâna pentru duminică, 30 iulie.