Braşovenii şi turiştii mai pot admira „oraşul din poveste” până în 14 ianuarie 2019! Ultima zi în care va fi deschis Târgul de Crăciun este 13 ianuarie 2019. Din 15 ianuarie 2019 va începe demontarea ornamentelor luminoase.

     Deschis în 1 Decembrie 2018, Târgul de Crăciun din Piaţa Sfatului se va închide în 14 ianuarie 2019, când este Revelionul pe rit vechi (sărbătorit de cetăţenii din Republica Moldova, Ucraina sau de cei din Rusia, care vin în număr mare în România pentru a petrece sărbătorile de iarnă).

  O zi mai târziu, în 15 ianuarie, va începe şi stingerea iluminatului de sărbătoare din Centrul vechi al Braşovului.

   „Demontarea decoraţiunilor de sărbători va începe cu modelele de pe stâlpii de iluminat public. În ultima etapă se va demonta iluminatul ornamental din Piaţa Sfatului şi va fi despodobit bradul de Crăciun de aici”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

    Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov a afirmat că lemnul de la bradul din Piaţa Sfatului va fi utilizat pentru repararea mobilierului urban de la locurile de picnic din Brașov.

 Bradul de Crăciun din Piaţa Sfatului are 31 de metri, are peste 70 de ani şi a fost adus dintr-o pădure din Vama Buzăului, de pe o proprietate a Municipiului Braşov. Arborele, deşi drept şi înalt, nu a fost unul prea reuşit, semăna cu o tuia gigantică, aşa că lucrătorii Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt Braşov l-au „cosmetizat” cu ajutorul unor brăduţi atașați de jur-împrejur, iar pomul de Crăciun a căpătat o formă conică. Ulterior, a fost şi împodobit, iar după aprinderea luminiţelor, în data de 1 Decembrie 2018, „bradul cu extensii” (cum a fost poreclit) a fost extrem de apreciat de braşoveni şi turişti.

     Pentru sărbătorile de iarnă care tocmai s-au încheiat, Primăria Braşov a montat ornamente luminoase pe str. N. Iorga, str. Lungă (în dreptul Casei Armatei), Livada Poştei, Bulevardul Eroilor, str. Mureşenilor, str. George Bariţiu, Şirul Gheorghe Dima, str. C. Brâncoveanu, str. Prundului, str. Poarta Şchei, str. Grigoraş Dinicu, str. N. Bălcescu, str. Apollonia Hirscher, str. Postăvarului, str. Republicii, str. M. Weiss, str. Diaconu Coresi. La acestea se adaugă Parcul Titulescu, Piaţa Sfatului, Piaţa Unirii, Piaţa G. Enescu şi Piaţa Sf. Ioan. Pe strada Republicii au fost instalate 27 de portaluri luminoase, iar în Piaţa Sfatului a fost amenajată o fântână luminoasă.

  Costurile pentru iluminatul de sărbători s-au ridicat la 100.000 de euro, o parte importantă a sumei fiind asigurată de operatorul serviciului de iluminat public.

      Cu toate că Centrul Brașovului a fost împodobit feeric, brașovenii și turiștii s-au plâns în repetate rânduri că în restul orașului ornamentele de sărbători (care ar fi trebuit să fie asigurate de municipalitate) au lipsit în totalitate.