Sari la conținut
brasov-bruiaj-la-x-factor-romania

Alexandru-Rareș Raicu, un tânăr brașovean în vârstă de de 23 de ani, student în anul doi la master la Facultatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din Brașov, tânăr a cărui pasiune, în afară de științele economice, este muzica rap. A fost atras de acest gen muzical încă de mic, trupa lui favorită fiind Paraziții iar Cheloo preferatul lui. „Muzica aceasta, deși nu este foarte melodioasă, conține întotdeauna un mesaj, versurile fiind o înșiruire de metafore, din care cei ce o ascultă au câte ceva de învățat. Chiar dacă uneori versurile par vulgare, mesajul conținut este profund și exprimă trăirile fără ocolișuri și fără falsă pudoare. Cei ce o desconsideră să caute și, cu siguranță, o să găsească mult mai multă vulgaritate în spatele altor genuri de muzică!”, spune Alex despre muzica pe care o apreciază cel mai mult și, tot el o spune, este pasionat, aproape până la obsesie, de Paraziții.

Și-a pus sentimentele și trăirile pe foaie

A cumpărat întreaga discografie a trupei încă de la apariția primului album, a început să scrie propriile versuri încă de când avea 15 ani „și-a pus sentimentele și trăirile pe foaie”, așa cum îi place lui să spună, iar la 17 ani cânta prin cluburi și pe la balurile de liceeni. Apoi, într-o încercare timidă, cu aproape doi ani în urmă, a lansat și prima compoziție proprie – muzică și versuri - „Mă pierd în timp”. A înregistrat melodia la un studio și a postat-o pe un site, dar realizat atunci că, fără o promovare susținută, nu va putea avea succesul pe care care și-l dorea. Simțind că asta e vocația lui, toți cei din jur au început să-l susțină și să-l încurajeze – părinții, rudele, prietenii... Nu a încetat să-și continue studiile, convins fiind că, chiar și un rap-er, trebuie să fie un om cultivat.

• Piesă promovată la Radio România Internațional

A urmat o perioadă în care a studiat mai mult genul de muzică preferat, iar un an mai târziu a lansat o nouă compoziție „Afganistan”. A dedicat această piesă tatălui său care, militar fiind, se afla în acele momente în misiune în teatrul de operații, dar și tuturor celorlalți militari aflați la datorie în Afganistan. Melodia a fost promovată în cadrul unui interviu într-o ediție a emisiunii “Vești de acasă” pe postul Radio România Internațional, emisiune dedicată soldaților aflați pe câmpul de luptă din zona de conflict. Nu s-a oprit aici, iar un an mai târziu s-a înscris la show-ul X Factor. S-a prezentat singur la faza preselecțiilor, fără prea mult entuziasm, convins că nu va trece mai departe. Însă nu mică i-a fost surpriza când, rând pe rând, a trecut de toate selecțiile preliminare, iar apoi, la prima apariție pe scenă a primit trei de DA din partea juriului X Factor. Mai mult decât atât, spre marea lui satisfacție, a primit elogii din partea favoritului său Cheloo, membru al juriului, atât pentru versuri cât și pentru interpretare. Și astfel a trecut în faza următoare a competiției – „bootcamp”-ul.

• „Bruiaj” la X Factor

Dar cum muzica rap are destul de puțini susținători, pentru a avea mai mult succes, juriul a decis să formeze un grup, împreună cu o fată care să interpreteze și alt gen muzical și astfel să se completeze reciproc. Au ales să formeze o trupă împreună cu Eliza Bunu de 19 ani, din Tecuci, și ea calificată în etapa următoare a talent-show-ului, antrenor fiindu-le nimeni altul decât...Cheloo!. Astfel a apărut trupa BRUIAJ (numele a fost ales tot la insprația lui Alex), într-o formulă care s-a dovedit a fi câștigătoare: au trecut cu multe emoții, deoarece au avut destul de puțin timp să repete și să se completeze unul pe celălalt, de ambele faze ale „bootcamp”-ului. El ceva mai emotiv, deoarece nu-i venea să creadă unde a ajuns, ea vulcanică prin temperament dar și prin faptul că era la a treia participare la X Factor, de data aceasta cu mai mult succes.

• Galele Live

Au pășit cu emoție spre Galele Live, de parcă nici lor nu le venea să creadă că au ajuns în galeria celor 15 concurenți care luptă pentru a ajunge în marea finală a competiției. Deși s-au pregătit temeinic pentru a face față exigenței juriului, dar mai ales a publicului care urma să-i voteze, privind spre ceilalți concurenți, mulți dintre ei cu state vechi în show-biz-ul muzical, credeau că drumul lor se va opri aici. Dar s-au înșelat, întrucât publicul i-a apreciat și i-a votat, astfel încât au trecut mai departe, în cea de-a doua gală live, fiind primul grup salvat de publicul telespectator. Abia din acel moment când, în condițiile în care exigențele au crescut la cote maxime, au trecut cu brio mai departe, au realizat că de fapt au valoare, că sunt talentați și că pot lupta de la egal la egal cu ceilalți concurenți, mulți dintre ei deja consacrați. Alex s-a schimbat radical, în sensul în care a prins mai mult curaj și a început să aibă acea atitudine de rap-er adevărat.  Împreună cu Eliza, s-au ambiționat, au repetat zi și noapte și, cu ajutorul publicului care, și de data aceasta i-a apreciat și i-a votat, au trecut fără emoții și de cea de-a doua gală. Tot primii. Visul lor, ceea ce la început părea imposibil de realizat, începea să devină realitate. Au ajuns acolo unde și-au dorit și simțeau că trăiesc acel vis din care nu doreau să se mai trezească decât în finală.

• Doi pași până la marea finală

Acum mai au doar doi pași până la marea finală: două gale din care una e semifinala. Ca să meargă mai departe în următoarea gală apoi în finală, Trupa BRUIAJ contează mult pe voturile brașovenilor, iar ajungerea lor în marea finală a talent show-ului, acolo unde și-au propus, depinde în primul rând de evoluția lor în continuare pe scenă, dar în mare măsură și de voturile noastre, ale celor care ar trebui să ne mândrim cu el și să-l susținem ca pe oricare alt membru al comunității care cinstește, prin performanțele lui, locul și oamenii din rândul cărora s-a ridicat.

Brașovenii îl pot sprijini pe Alexandru, votând „BRUIAJ” prin SMS la 1313, în cadrul show-ului televizat X Factor, de la Antena 1, duminica începând cu orele 20.00!

Comentarii

Ultimă oră