Sari la conținut

BRAȘOV: 160 de autoturisme parcate ilegal au fost ridicate

brasov-160-de-autoturisme-parcare-ilegal-au-fost-ridicate

Serviciul de ridicări maşini parcate ilegal are foarte mult de lucru. În primul trimestru al anului au fost ridicate 160 de autoturisme, în timp ce pe întreg anul 2013 au fost săltate 380. Această activitate a fost susţinută în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov, care a şi emis amenzi în valoare de 12.600 de lei pentru cei ce au parcat neregulamentar sau pe locurile altora.

Nu parcaţi pe locul altora sau în locuri nepermise! Riscaţi să rămâneţi fără maşină, pentru că serviciul de ridicări de la RAT lucrează de zor, împreună cu poliţiştii de la IPJ. 160 de autoturisme au fost săltate din parcările rezidenţiale sau de pe locurile nepermise de legislaţia rutieră locală. Asta s-a întâmplat în primele trei luni ale anului, când au şi fost emise 69 de procese verbale şi amenzi de 12.600. Pe întreg anul 2013 au fost întocmite peste 140 de procese verbale iar sancţiunile în bani au fost de 11.200. Mulţi dintre contravenienţi au fost pârâţi chiar de proprietarii locurilor de parcare. În unele zone, serviciul de circulaţie a hotărât să ridice indicatoarele de parcare interzisă, mai ales pe străzile unde spaţiul permite oprirea maşinilor. Un exemplu este stradă Toamnei unde sunt şase benzi.

Comentarii

Ultimă oră